Adevarat si fals despre manele

• Maneaua gen muzical plebeu.
Fals! Maneaua este istoriceste muzica domnilor. Cercetatorii ne asigura ca moda “turcestilor” a aparut in tarile romane la curtile domnesti si in mediile boieresti, aceasta muzica rafinata si senzuala reflectind gustul elitelor vremii, deopotriva sociale si culturale.

Dimitrie Cantemir insusi a fost in tinerete o vedeta a manelei, cu fani infocati la curtea sultanului.

• Maneaua – “plaga” de data recenta a societatii romanesti.
Fals! Cei dintre noi care isi amintesc de “Mona mea”, “Domnisoara-domnisoara”, “Cenusareasa” si alte hituri “eighties” ale trupelor Azur, Generic etc. – au de dat contorul cu mult inapoi…

Atestata de cel putin trei secole pe teritoriul tarii noastre, maneaua s-a bucurat de momente glorioase in operele unor Anton Pann, Barbu Lautarul sau Romica Puceanu.

In repertoriul inregistrat al Mariei Tanase exista o superba manea – “Pina cind nu te iubeam” – a carei perfectiune atesta rafinamentul vechii scoli romanesti de manele, cu epicentre in Dobrogea si zonele dunarene.

• “Manelismul” – stil de viata ostentativ al noilor parveniti.
Fals! Marea Doamna a manelei traditionale, Romica Puceanu, ramasa in patrimoniul folcloric prin capodopere ale genului precum “Saraiman” si “Maneaua floraresei”, a dus o viata mai degraba modesta si s-a stins aproape in mizerie.

• Manelele muzica tiganeasca prin excelenta.
Fals! Dupa cum ii zice si numele inca folosit de lautari, maneaua este o “turceasca”, o muzica de provenienta orientala, larg raspindita in Balcani. Daca manelele sint cintate cu precadere de catre rromi, este in primul rind pentru ca a fost muzica ceruta secole de-a rindul de boierii romani robilor lor lautari.

“Asta ni se cere”, definesc si azi descendentii lor dezrobiti si dezinhibati preferintele publicului majoritar, cind se justifica in fata Prutenilor, Moculestilor si altor cerberi ai unui purism iluzoriu.

• Europa occidentala – bastion de neclintit in fata influentelor orientale.
Fals! Ocupatia maura din Evul Mediu a lasat in Spania, Occitania si Italia meridionala marci de netagaduit ale culturii arabe. Daca asemanarea dintre armoniile arabesti si cele spaniolesti este un indiciu suficient, medievistii merg mai departe in cercetarea afinitatilor subtile dintre Est si Vest.

Se pare ca, prin intermediul muzicii trubadurilor, muzica de la curtile europene a fost puternic penetrata de filonul maur, care a devenit astfel mostenire a marelui clasicism european.

Occidentul, fascinat de manelo-rapperii turci din Germania si de fusion-ul maghrebienilor din Franta (printre care Khaled si Rachid Taha sint doar virfuri de aisberg), n-ar trai nicidecum astazi primul asediu muzical sarazin.

• Manelele gen inferior.
Fals! De la cintecele goliardice pina la blues-ul nascut pe plantatiile de bumbac, s-a dovedit ca nu exista genuri inferioare. Exista cel mult neglijenta, vulgaritate si tratare neprofesionista din partea unor muzicanti avizi de cistiguri usoare.

In plus, exista vecini care vor sa-mpartaseasca intregului cartier muzica preferata (si aceasta nu prea se-ntimpla sa fie Beethoven)…

Exista posesori de automobile care vor sa-mpartaseasca intregii strazi ultimele achizitii muzicale, provenind din aceeasi zona, a neo-manelei cu tobe pacanitoare in loc de tambal, cu clape ieftine pe post de clarinet si cu voce cabotina, hahaitoare, pe portiunile in care ornamentele vocale ar trebui sa exprime sentimente adevarate.

Caci daca mai este ceva fals apropo de manelele de azi, este insasi maniera contrafacuta si nesincera cu care sint cintate de multe ori aceste cintece de dragoste si durere. Este cabotinismul cu care se traficheaza sentimente, reflectat inevitabil in forma fusarita si grabnic expediata a performantei artistice.

• Este posibila o reabilitare a manelelor, in conformitate cu valoarea muzicala a unora (nu putine) dintre produsele genului?
Doi universitari americani de origine romana raspund pozitiv: Sorin Adam Matei si Cezar Giosan au declansat recente dezbateri in presa culturala, legate de posibila recuperare a manelelor… in “cheie majora”.

In timp ce primul dintre ei defineste neo-manelele ca pe un fenomen viu, prolific, de metisaj tipic spatiilor de interferenta culturala; cel de al doilea traseaza proiectul unei adevarate propasiri a manelelor, posibila prin stirnirea interesului oamenilor de cultura in a revizita aceasta muzica umila, dotati cu intentii inalte, formatoare.

E de banuit ca amindoi distinsii intelectuali de peste zari si-au putut elabora teoriile cu ingaduinta si in deplina detasare, (si) pentru ca le lipsesc vecinii care sa-i masacreze fonic cu acest adevarat “blues al Orientului”…

Florin Dumitrescu
fragment din articolul aparut in suplimentul Elle Man

28 mar 2006





Certificat Web ziare ziare Stiri Revista Presei