Thursday, March 28, 2024

Cele mai romantice hoteluri ale Europei

Must Read

Exista mii, zeci de mii, sute de mii de hoteluri in lumea larga, unele mai scumpe, altele destinate tranzitului, unele la munte, altele pierdute printre palmieri. Intre toate acestea, exista o categorie aparte, cautata de fiecare dintre noi mai devreme sau mai tarziu. Este vorba despre hotelurile destinate cuplurilor, indragostitilor, cele in care atmosfera romantica, intimitatea, luminile discrete sunt mai importante decat orice.

Nu stim cati dintre indragostitii pregatiti sa plece in luna de miere si-au ales hotelul de destinatie dupa criterii romantice, mai degraba decat fi-nanciare, dar, daca au facut-o, cu siguranta au avut o oferta extrem de bine structurata. Europa are orase traditionale, construite parca special pentru cupluri, Paris , Venetia sau Viena, iar in fiecare dintre ele exista un colt de rai, stropit din belsug cu parfum de amor.

Hotel Ritz – Paris, Franta
Legendarul Hotel Ritz din Paris, loc in care se pare ca Ernest Hemingway si-a petrecut mare parte din timp, ar putea fi cea mai potrivita alegere pentru luna de miere. In orasul indragostitilor, atmosfera din hotel – plina de istorie, cu arhitectura si decoratiuni din secolele trecute – nu poate decat sa implineasca tabloul idilic, iar daca argumentele nu sunt suficiente, exista posibilitatea ca tinerii sa urmeze cursuri de gatit la Ritz Escoffier School. Pentru amatorii de sport, hotelul dispune si de un Health Club, totul la un pret de 610 euro pe noapte/camera.

Hotel Gritti Palace – Venetia, Italia
Gondole, cantonete, micile valuri ale canalelor din care incearca sa evadeze lumina felinarelor. Acesta ar fi decorul general al unui hotel amplasat chiar pe Grand Canal, o constructie rafinata, cu mobilier antic, cu o panorama de exceptie, cu vedere catre catedrala Santa Maria della Salute si o terasa unica. Oaspetii, fie ca locuiesc in camere duble, fie in apartamentele somptuoase, au acces la plaja privata, piscina sau terenuri de tenis si golf. Cursurile de gatit sau mesele delicioase din restaurantul Club del Doge sunt la fel de atractive. Pretul pentru o noapte in camera dubla este de 511 euro.

- Advertisement -

Le Sirenuse – Positano, Italia
Relieful teatral intra in armonie perfecta cu peisajul rural pentru a picta decorul din zona coastelor Amalfi, situate la doar cativa kilometri de Napoli. Aici a fost ridicat, in 1951, Le Sireneuse, unul dintre cele mai mari si luxoase hoteluri ale Italiei. Tot de atunci dateaza si mobilierul din toate camerele. Ulterior a fost construita si piscina, cu pereti de sticla si pardoseala din lemn de tec. Oaspetii au posibilitatea de a face excursii cu yachtul. O camera costa numai 280 de euro pe noapte.

Grecotel Mandola Rosa
Grecotel Mandola Rosa, membru al aliantei Great Hotels of the World, este declarat si recunoscut ca unul dintre cele mai fine, luxoase si romantice hoteluri din lume. Amplasat pe Olympia Riviera, statiune de vis de pe coastele Peloponnese, hotelul se afla la 45 de minute de aeroportul Araxos si 80 de km de portul Patras. Peisajul fabulos confirma renumele de locatie romantica, iar facilitatile (talasoterapie, spa, piscina, masaj) impreuna cu serviciile speciale destinate indragostitilor fac din acest hotel o alegere irezistibila. Un pachet de patru nopti, in apartament decorat cu petale de trandafir, costa 4.000 de euro.

Blau Porto Petro Beach – Mallorca, Spania
Mallorca este, fara indoiala, unul dintre cele mai exotice locuri ale Europei, iar Balu Porto Petro Beach este unul dintre cele mai exotice colturi ale insulei. Micul complex se afla in aria orasului Santanyi, la 56 de km sud-est de capitala Mallorca, intr-o atmosfera de-a dreptul paradisiaca, cu nisipuri fine si vegetatie luxurianta. Camerele au in permanenta flori proaspete, un cos cu fructe, la sosire oaspetii sunt asteptati cu o sticla de sampanie, iar cina este luminata doar de palpairea lumanarilor. Accesul in Roman Cloister, camera de hidroterapie, dotata cu baie turceasca si jacuzzi, este gratuit, la fel ca si aromoterapia sau masajele. Pachetul minim este de doua nopti, la un pret de 900 de euro/camera.

Le Meridien – Viena, Austria
In contrast cu arhitectura veche, obisnuita pentru hotelurile romantice, Le Meridien abordeaza cu indrazneala designul modern, cu rezultate la fel de atractive. Localizat pe Ringstrasse, bulevardul care formeaza un inel perfect in jurul centrului Vienei, hotelul face parte din noua generatie a cladirilor high-tech, fara a omite insa luxul. Sticla, luminile si culorile creeaza o ambianta cu adevarat romantica in orasul valsurilor. Timpul liber poate fi petrecut in fata televizorului cu plasma cu diagonala de un metru, in piscina, jacuzzi ori sauna. Masajul si tratamentele de frumusete sunt disponibile la cerere. Pretul unei camere incepe de la 225 de euro pe noapte.

Cayo Espanto – Belize
Daca dragostea este atat de mare incat nu incape in granitele europene, cea mai potrivita locatie pentru un cuplu in luna de miere este Cayo Espanto din insulele Belize. De fapt, este vorba despre un complex privat, pe o insula privata, intr-un peisaj de vis. Spatiile de cazare sunt formate din cinci vile ce se inchiriaza individual, iar mesele sunt servite de personalul aflat intr-un raport de 2/1 cu oaspetii, chiar in vila sau pe terasele discrete ale acestora.

De altfel, acesta este si motivul pentru care turistii nu vor avea ocazia decat foarte rar sa-i vada pe ceilalti locatari. Fiecare vila are propriul majordom, care poate fi apelat prin walkie-talkie si a carui principala indatorire este aceea de a aduce in permanenta cocktailuri proaspete. Personalul poate organiza un picnic in doi pe plaja. Pretul, all inclusive, este de 1.000 de euro pe noapte, iar toata insula costa 10.000 de euro pe noapte.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x