Friday, April 19, 2024

Motoarele care imping economia Romaniei

Must Read

In articolul “Motoarele care imping economia Romaniei”, ziaristii de la Capital fac o analiza a celor mai dinamice zece sectoare economice care au rulat numai anul trecut, 67 de miliarde de euro. Cu totii intram in contact cu ele, direct sau indirect, in fiecare zi.

Serviciile bancare, leasingul, comertul cu bunuri de larg consum, comertul cu electronice si electrocasnice, cel cu produse farmaceutice, francizele, domeniul IT&C, constructiile, transporturile rutiere de marfuri si pasageri sau comertul cu masini – pe fiecare din aceste piete s-au invartit, anul trecut, sume de ordinul miliardelor de euro.

Fiecare dintre ele a inregistrat in 2005 cresteri fulminante, uneori de neinteles pentru expertii occidentali.

Pentru aceasta analiza, revista “Capital” a selectionat zece domenii, opt dintre ele valorand peste un miliard de euro, celelalte doua apropiindu-se vertiginos de aceasta suma si avand mari sanse sa o depaseasca in 2006 sau 2007.

- Advertisement -

In total, aceste sectoare au “invartit” in 2005 nu mai putin de 67 de miliarde de euro, cu un lider incontestabil in piata serviciilor bancare (active de circa 37 de miliarde de euro). Suma de mai sus depaseste cu circa 15% PIB-ul Romaniei pe anul trecut, dar este si normal sa fie asa, avand in vedere ca multe valori se suprapun, uneori chiar de mai multe ori.

Dintre domeniile selectionate, printre cele mai active s-a numarat sectorul farmaceutic. Potrivit unui studiu realizat de Cegedim, piata de profil a crescut cu 18%, pana la 1,3 miliarde de euro. Cele mai importante evolutii s-au inregistrat la medicamentele pentru sistemul cardiovascular (cu 37,7%) si cel nervos central (cu 28,5%).

Dinamica a fost si piata electronicelor si electrocasnicelor, care a crescut si ea cu 10-20% fata de 2004. Liderul domeniului a ramas compania Altex, care si-a consolidat pozitia, avand o cota de piata de circa 30%, urmata de Domo si Flanco. “Anul 2005 a fost unul dificil pentru Altex, dar rezultatele arata ca ne-am indeplinit obiectivele propuse.

Desi cheltuielile alocate chiriilor, investitiile in marketing si cheltuielile alocate distributiei si logisticii au crescut de la 82% pana la 188% fata de anul precedent, stocul de marfa a avansat cu 68%, iar creantele au scazut cu 57% fata de 2004″, a explicat presedintele grupului, Dan Ostahie.

Nici domeniul IT&C nu se poate plange: a crescut si el cu peste 20%, mai ales ca urmare a evolutiei foarte bune a telefoniei mobile, care a mai atras inca aproape trei milioane de abonati in anul care a trecut si a majorarii numarului de computere si de utilizatori de internet.

Piata serviciilor bancare a inregistrat, insa, cea mai exploziva crestere: activele, de la 22,5 la 36 de miliarde de euro, creditele neguvernamentale, de la 10,3 la 16,7 miliarde de euro (plus 62%), iar depozitele de la 14 la 20,7 miliarde de euro. In acest an, Banca Nationala promite sa puna stavila creditelor, iar prima masura a fost majorarea, in februarie, a dobanzii de interventie.

Decizie care a provocat neincrederea analistilor. “Daca pe piata interbancara dobanda va urca mai sus cu un punct, vom asista la o majorare a dobanzilor la depozite, dar ratele la credite nu se vor mai intoarce, pentru ca bancile vor sa-si protejeze cotele de piata”, a explicat Radu Craciun, analist ABN Amro.

Nu toate “organele” economiei au iesit bine din 2005. La prima vedere, piata transporturilor rutiere a crescut fulminant in primele noua luni ale anului. Insa daca transporturile de calatori au reusit sa aiba o evolutie constanta, cele de marfuri au ajuns, in trimestrul trei, sa scada cu o treime fata de primul trimestru, ajungand aproape la nivelul din al treilea trimestru al lui 2004.

Explicatia? Pierderea unei bune parti a transportului international (de la 10,613 miliarde tone/km, transportate in ianuarie-martie la numai 5,688 miliarde tone/km, in iulie-septembrie).

CRESTEREA PIETEI DE LEASING S-AR PUTEA OPRI

Cifra cheie: 2,2 miliarde de euro – valoarea pietei de leasing pentru 2005
Evolutie 2005 vs 2004: 22% crestere
Prognoza pentru 2006: Stagnare sau crestere usoara, cu 5-10%, ca urmare a noilor reguli din domeniu (cresterea capitalului social minim pana la 200.000 de euro sau interzicerea emisiunilor de obligatiuni), dar si pentru ca e putin probabil sa se repete conditiile prielnice din 2005 (introducerea taxei unice si, implicit, cresterea veniturilor ori aprecierea leului).

SERVICIILE BANCARE AU EXPLODAT IN 2005

Cifra cheie: 36 de miliarde de euro – valoarea activelor sistemului bancar la 31 decembrie 2005
Evolutie 2005 vs 2004: 59% crestere la active, 62% crestere la credite, 47% crestere la depozite

Prognoza pentru 2006: Valoarea si numarul creditelor vor creste, in ciuda piedicilor puse de Banca Nationala. Nu acelasi lucru se va intampla, insa, cu depozitele – din cauza dobanzilor mici, e foarte probabil ca oamenii vor cauta alte plasamente, mai rentabile.
BUNURILE DE LARG CONSUM SE VAND TOT MAI BINE

Cifra cheie: 4-5 miliarde de euro – valoarea produselor de larg consum vandute in 2005
Evolutie 2005 vs 2004: Crestere de 29% in valoare si de 12% ca numar de marfuri (conform MEMBRIRI)

Prognoza pentru 2006: Cresterea va continua, dar cel mai probabil ritmul acesteia va fi mai mic. In acelasi timp, vor continua sa creasca in importanta magazinele moderne si cu oferte generoase in detrimentul chioscurilor si alimentarelor de cartier.

ELECTRONICELE SI ELECTROCASNICELE – SPRE MILIARD

Cifra cheie: 800-850 de milioane de euro – valoarea pietei de profil in 2005
Evolutie 2005 vs 2004: Crestere de circa 10-20% (in functie de sursa informatiei)

Prognoza pentru 2006: Cresterea va continua, dar, din cauza franelor puse de BNR creditului de consum si cvasi-epuizarii unor paliere (mai ales pe sectorul electrocasnice), ritmul va fi unul mai mic. E de asteptat ca marii jucatori sa se extinda pe plan intern si extern, eventual prin fuziuni si preluari.

CAMPIONI IN REGIUNE IN DOMENIUL IT&C

Cifra cheie: 4-4,5 miliarde de euro – valoarea pietei in 2005
Evolutie 2005 vs 2004: crestere de peste 20%
Prognoza pentru 2006: Piata IT&C ar putea sa se apropie de cinci miliarde de euro, urmand ca, potrivit ministrului Comunicatiilor si

Tehnologiei Informatiilor, Zsolt Nagy, aceasta sa ajunga la circa 5,4 miliarde de euro in 2007. Romania se va situa, astfel, pe unul din primele locuri intre tarile din Balcani, la concurenta cu Grecia.

Capital, 09 mar 2006

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x