Thursday, March 28, 2024

Marea Britanie risca sa piarda un contract de armament de 15 miliarde euro

Must Read

Cel mai mare contract militar incheiat de Marea Britanie risca sa fie anulat in urma suspiciunilor de frauda care planeaza asupra firmei de armament BAE Systems. Aceasta companie urma sa livreze Arabiei Saudite 72 de avioane Eurofighter Typhoon, dar contractul risca sa fie pierdut in urma suspiciunilor privind plata unui comision ilegal platit familiei regale saudite.

Nu este pentru prima data cind asupra BAE planeaza suspiciuni privind ilegalitati, compania fiind banuita de practici oneroase si intr-un contract privind vinzarea catre Romania a unor fregate second-hand.

La sfirsitul saptaminii trecute, Arabia Saudita a acordat Marii Britanii zece zile pentru a pune capat anchetei asupra contractului Eurofighter, relateaza The Observer.

Premierul Tony Blair a fost anuntat ca, in cazul in care nu intervine pentru incheierea anchetei incepute cu doi ani in urma, guvernul saudit va suspenda aplicarea contractului.

- Advertisement -

Ryadul a amenintat ca ar putea anula contractul in valoare de zece miliarde de lire sterline (15 miliarde de euro) incheiat cu BAE Systems, pe fondul anchetei declansate de Oficiul britanic pentru Combaterea Fraudelor Majore (SFO) privind un presupus fond de 147 de milioane de euro folosit pentru mituirea membrilor familiei regale saudite, comision obtinut din tranzactii secrete cu arme.

“Probabil va trebui sa asteptam pana la primavara pentru a vedea daca va fi semnat contractul de vanzare a 72 de avioane Eurofighter Typhoon sau daca sauditii vor da curs amenintarii de a cumpara aeronave din Franta”, se mai arata in The Observer.

In acelasi timp, la Ministerul Apararii si in cadrul companiei BAE Systems exista o stare de neliniste si nemultumire, mai ales fata de rolul Oficiului pentru Combaterea Fraudelor si a directorului acestei institutii, Robert Wardle.

“Este o situatie foarte delicata. Exista o stare de frustrare la Ministerul Apararii deoarece Guvernul este cel care a dat ordinul declansarii investigatiilor. Arabia Saudita a fost interesata totdeauna de avioanele Typhoon, insa aeronava Rafale, propusa de Franta, este o alternativa serioasa, desi nu are aceeasi capacitate”, a explicat o sursa guvernamentala.

Efectele anularii contractului ar fi grave pentru industria de armament din Marea Britanie, in conditiile in care pentru fabricarea avioanelor Typhoon au fost create 50.000 de locuri de munca. De asemenea, ar fi afectate si profiturile companiei BAE Systems care, in proportie de 15-17 la suta, provin din Arabia Saudita.

Familia regala saudita, suspectata de tranzactii ilicite

Autoritatile de la Riyad sunt “scandalizate” de ancheta asupra activitatilor unor companii care au legatura cu BAE Systems, acuzate ca au efectuat plati ilegale catre membri ai familiei regale saudite si agenti ai acestora.

Compania britanica BAE Systems a folosit un cont elvetian pentru a vira fonduri miliardarului Wafic Said, un apropiat al familiei regale saudite care a intermediat contracte pentru achizitionarea de armament. Desi Said a refuzat sa comenteze acuzatiile, descoperirea reprezinta cel mai mare progres inregistrat pana in prezent in ancheta initiata de SFO.

Particularitatile tehnice ale contului vor arata daca banii au ajuns la membrii familiei saudite si despre ce sume este vorba.

In cazul in care va renunta la contractul cu Marea Britanie, Arabia Saudita ar putea incheia un acord cu Franta, fiind posibil sa fi inceput deja negocieri pentru cumpararea a 36 de avioane Rafale.

Daily Telegraph afirma ca presedintele francez, Jacques Chirac, a fost de doua ori in Arabia Saudita in ultimele luni, pentru a oferi cooperarea Frantei in vederea incheierii unui astfel de cotnract.

Ulterior, la Paris au avut loc mai multe intalniri, printul Bandar bin Sultan bin Abdul Aziz, secretarul general al consiliului de securitate saudit, fiind primit miercurea trecuta de presedintele francez. Luni, un trimis al guvernului saudit s-a aflat probabil la Paris, pentru a confirma detaliile unei eventuale intelegeri.

Contractul de aparare incheiat intre Arabia Saudita si Marea Britanie, cunoscut sub denumirea Al-Yamamah, este cel mai mare contract de aparare britanic. Directorul executiv al companiei de armament, Mike Turner, a atras atentia ca ancheta SFO ar putea afecta economia Marii Britanii.

BAE Systems, care este cel mai mare producator european de armament, mai este anchetata de catre Oficiul pentru Fraude Grave (SFO) si Ministerul Apararii in urma unor banuieli de coruptie legate de furnizarea unui sistem de control al traficului aerian catre Tanzania.

Totodata, se afla in desfasurare o ancheta privind livrarea de doua fregate second-hand catre Romania.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) ancheteaza si in acest moment legalitatea achizitionarii fregatelor din Marea Britanie, in 2003, contra sumei de 116 de milioane sterline. Numai ca, de citeva luni bune, nu a mai aparut nici o informatie despre acest caz.

HotNews.ro, C. Marin, 04 dec 2006

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x