<<-- Vezi aici magazinele online recomandate de noi de unde puteti sa sa cumparati cu incredere -->>
flanco tinar depurtat mycloset emag emag fashionup

Muzica pentru bauta, sex, iarba si TV cu Dandy Warhols

Cea mai prestigioasa trupa care vine sa cante la Stufstock 2007, the Dandy Warhols, va poposi la festivalul din 16-19 august de la Vama Veche dupa ce-si va petrece prima parte a lunii viitoare cantand in deschidere pentru Rolling Stones si Nine Inch Nails.

The Dandy Warhols face parte din acea specie de trupe rock care apar peste Ocean dar castiga notorietate si fani mai intai in Europa. Formata din solistul Courtney Taylor-Taylor, Zia McCabe, Peter Holmstrom si Brent de Boer, gasca si-a luat numele dupa artistul pop Andy Warhol, fara niciun fel de conotatie, dupa cum insista membrii trupei.

Au devenit vestiti in Europa, la cativa ani de la infiintare, cantand ceea ce solistului Courtney Taylor-Taylor ii place sa numeasca “muzica pentru bauta”. Inspiratia le vine din “tatici” precum The Velvet Underground, Simon&Garfunkel, the Rolling Stones.

Pentru cele cinci albume oficiale, au lucrat adesea cu nume grele din industria muzicii, precum Nick Rhodes de la Duran Duran. Muzica lor a fost preluata pentru coloanele sonore ale multor filme, seriale si reclame.

Ei insisi au facut subiectul unui documentar, “DiG!”, alaturi de o alta trupa de rock alternativ din SUA, the Brian Jonestown Massacre, al carui solist, Anton Newcombe, un veritabil “psihonaut”, a avut numeroase conflicte cu prietenul sau de odinioara, Courtney Taylor-Taylor.

Zia McCabe:

• 31 de ani
• Canta la percutie, bas, keyboard
• Canta cu the Dandy Warhols din 1995, cand n-avea mai deloc experienta muzicala
• Obisnuia sa-si dea jos tricoul si sutienul la sfarsitul concertelor
• Cand era insarcinata cu fiica sa, Matilda, Zia a continuat sa cante si a pozat nud pentru pagina de Internet SuicideGirls.com

Zia McCabe, membru fondator al trupei, a vorbit pentru HotNews.ro despre cum e sa canti rock doar de dragul de a canta, indiferent daca e vorba despre mii de spectatori, alaturi de Bloodhound Gang, sau despre sute de mii de spectatori, cu Rolling Stones.

Hotnews.ro: Ce inseamna pentru voi sa cantati ba cu trupe “clasice”, precum Rolling Stones si Nine Inch Nails, apoi sa va duceti in locuri pe care multe alte trupe le considera inca obscure, cum ar fi Vama Veche, Romania?

Zia McCabe: Bineinteles ca este mereu o onoare sa incalzim multimile pentru legende rock precum The Stones, dar suntem incantati sa adaugam Romania la lista tot mai lunga de locuri pe unde am cantat. Vrem sa cantam in cat mai multe locuri posibil, e un mod palpitant sa vedem planeta.

HotNews.ro: Festivalul Stufstock din Vama Veche a inceput ca o manifestatie prin care se dorea mobilizarea publicului in fata dezvoltarii turistice agresive din zona. Acum a devenit un festival rock consacrat. Ce cred Dandy Warhols despre a canta pentru o cauza?

Zia McCabe:Pare-se ca mai nou este atasata o cauza pana si celor mai banale evenimente. Pentru mine aceasta tendinta este OK, este greu sa pui oamenii in tema cand e vorba despre lucruri importante, mai ales cu publicul mai tanar. Festivalurile sunt un mod excelent sa transmiti informatia. Dar pentru mine e la fel de bun si rockul de dragul rockului.

HotNews.ro: Ce stii despre Romania si ce asteptari ai de la tara asta?

Zia McCabe: Ei, sunt sigura ca stii ca primele lucruri care ne trec prin minte – cel putin mie – sunt Dracula si tiganii. Personal, m-am descurcat mereu destul de greu cu geografia si istoria, e bine ca sunt suficient de norocoasa sa calatoresc mult, invat mult mai mult mergand efectiv la fata locului.

Asa ca sunt incantata sa vad Romania pentru prima data si sa aflu mai mult despre cultura de acolo.

HotNews.ro:Va place sa ziceti ca faceti muzica “de bauta”, printre altele. La ce mai e buna muzica voastra?

Zia McCabe: Sa faci sex, sa fumezi iarba, sa calatoresti, pentru arta, fundal de film, TV, reclame, orice vrei.

HotNews.ro: Cum se face ca ati avut mai mult succes in Europa decat in SUA, la inceput? Ce-i face pe europeni sa le placa muzica voastra?

Zia McCabe: Structura emisiunilor de muzica la radio, in SUA, era foarte intepenita cand am inceput noi sa cantam, pur si simplu nu ne-am potrivit cu formatele de acolo. Ceea ce, din punctul meu de vedere, a fost OK, deoarece am apucat sa petrecem mult timp calatorind prin Europa in loc sa mergem tot timpul prin America.

HotNews.ro: Oricat de ciudat ar parea, sunt oameni in Romania care va asculta atat pe voi cat si pe – coincidenta sau nu – vechile voastre cunostinte de la Brian Jonestown Massacre. Ce s-a ales din relatia voastra cu acea trupa?

Zia McCabe:Relatia noastra cu Anton Newcombe si The Brian Jonestown Massacre a avut mereu suisuri si coborasuri, dar i-am considerat mereu prietenii nostri. Ma bucur sa aud ca sunt stiuti si in tara voastra, sunt extraordinari.

HotNews.ro: Ce ne poti spui despre lucrul la cel de-al saselea album al vostru?

Zia McCabe: Doar ca o sa va placa la nebunie!

HotNews.ro, C.I., 30 iul 2007





Certificat WebziareziareStiri Revista Presei