Friday, March 29, 2024

Provident.ro – Acorda imprumut in majoritatea judetelor tarii iar banii ii primesti in 48 ore

Must Read
De ce să alegi Provident:

  • Rapiditate – poţi alege să primeşti banii în 48 de ore
  • Simplitate – ai nevoie doar de două acte
  • Rate fixe – ştii toate costurile împrumutului de la bun inceput şi ai rate fixe garantat
  • Comoditate – poţi opta să primeşti şi să plăteşti împrumutul de acasă

Provident Financial România este o instituţie financiară nebancară înregistrată în Registrul General al Băncii Naţionale a României şi specializată în acordarea de împrumuturi de valoare mică, pe termen scurt.

Provident este singura instituţie financiară din România care oferă împrumuturi la domiciliu prin intermediul unui serviciu suplimentar, oferit contra cost. Astfel, clienţii pot primi banii în 48 de ore de la solicitare, chiar la ei acasă, unde un agent îi va vizita apoi pentru încasarea ratelor.

Provident acordă împrumuturi în majoritatea judeţelor ţării: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, București, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea. Acoperirea judeţelor nu este 100% în toate cazurile.

Pentru a primi un împrumut un solicitant trebuie să aibă între 21 şi 69 de ani, să locuiască într-o zonă în care Provident acordă împrumuturi, să aibă un venit demonstrabil şi domiciliul stabil.

- Advertisement -


- Advertisement -

1 COMENTARIU

Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Bicardo
11 years ago

Foarte interesnt articolul..Multumim.
Daca nu v-ati hotarat…Credit rapid!!!

- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

1
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x