Pantofii cu toc: ghid de supravietuire

Pantofii cu toc sunt obligatorii in garderoba femeii moderne. Purtati pentru a le oferi acestora incredere in sine, feminitate, senzualitate, pantofii le mai ofera si altceva: durere, care poate duce la probleme majore ale piciorului, de la simple bataturi la monturi si noduri dureroase.

Chiar si asa, femeile nu renunta si nici nu vor renunta la tocuri. Un studiu al Societatii Americane de Ortopedie a dovedit ca 42% dintre femei poarta pantofii pe care ii adora, chiar daca sunt foarte incomozi, si 73% spun ca nu se simt niciodata cu adevarat confortabil in pantofii cu toc.

Asa ca, daca tot purtam pantofi cu toc, indiferent de disconfortul pe care ei ni-l creeaza, de ce sa nu ne informam mai bine si sa incercam sa ii purtam fara sa afectam sanatatea picioarelor? Iata cateva informatii utile si sfaturi care sa te ajute sa porti pantofii cu toc fara implicatii dureroase.

INFORMATII MEDICALE

Picioarele noastre au o structura foarte complexa. Desi sunt subapreciate, picioarele joaca un rol important in viata noastra. O retea complicata de ligamente, tendoane si articulatii este tinuta in activitate aproape toata ziua, ocupandu-se constant de echilibrul nostru. Oasele picioarelor reprezinta o patrime din totalul oaselor corpului, iar cand mergem, ele absorb forta a de 3 ori mai multa greutate decat cea pe care o avem, si pe care o suporta cand stam pe loc. Fiecare pas pe care il facem are legatura directa cu coloana vertebrala, iar orice modificare la nivelul picioarelor este transmisa catre aceasta. Au fost efectuate multe studii in aceasta privinta, si s-a demonstrat de fiecare data ca purtarea pantofilor cu toc in fiecare zi, pentru mai mult de 8 ore, poate duce nu numai la durere, ci si la aparitia unor boli mai serioase precum osteoartrita, diferite boli ale coloanei, din cauza modificarii posturii corpului.

Dr. Erik Dalton ne demonstreaza cum se modifica postura intregului corp atunci cand purtam tocuri:

 Stai in picioarele goale cu corpul lipit de un perete. Vei observa ca linia verticala a corpului este complet paralela cu peretele – Fig.1a. Pune sub calcaie o carte de 5 cm grosime. Vei vedea ca linia corpului se schimba si esti obligata sa te inclini la un unghi de 70 de grade – Fig.2a. Pune-ti in picioare pantofi cu tocuri de 7-8 cm. Lipeste-te iar de perete si observa-ti postura. Ce s-a schimbat? Genunchii se indoaie, soldurile flexeaza, spatele se arcuieste mult si umerii se duc mult in spate.

In cazul unui toc mai mic, 40% din greutatea noastra sta pe toc, iar 60% pe partea din fata a talpii. Un toc foarte inalt schimba cifrele: 90% din greutate sta pe partea din fata a talpii si numai 10% pe calcai. Intregul nostru corp este afectat, astfel, de purtarea pantofilor cu toc.

Si totusi, DE CE purtam pantofi cu toc?

 Raspunsul acestei intrebari nu este inca pe deplin format. Antropologii spun ca inca ne mai bazam pe instinctele primare: pentru a-si alege partenerul/partenera omul primitiv cauta ca acesta sa fie sanatos si puternic, sa se poata reproduce. Femeia isi dorea un barbat cu muschi si par bogat, iar barbatul isi dorea o femeie cu forme generoase si puternica. In epoca moderna aceste caracteristici nu mai sunt atat de evidente, asa ca incercam semnale mai subtile, precum purtatul tocurilor, chiar daca alegerea partenerului tot la nivel primar se face.

Antropologul E.O. Smith declara ca pantofii cu toc “creeaza iluzia optica a alungirii picioarelor si a scurtarii talpii, subtiaza glezna, formeaza o postura senzuala a corpului si urca inaltimea purtatoarei.“. De aici reiese postura femeii senzuale: fundul in spate, sanii in fata. Pe de alta parte, pentru o femeie, tocurile inseamna incredere in sine, sex-appeal si puterea de a fi la egalitate cu barbatul. “Ele te fac sa iesi in evidenta, te fac mai inalta, mai puternica, fara sa iti compromita feminitatea. Sunt obligatorii mai ales cand lucrezi intr-un domeniu dominat de barbati.“, spune Zoe Mayson, psiholog si purtator de cuvant pentru o corporatie multinationala.

Pantofii cu toc, sunt, astfel, destinati sa ramana in garderoba femeii moderne, chiar daca produc disconfort, chiar daca pot cauza probleme de sanatate. Ortopezii, desi nu sunt de acord cu ei din punct de vedere medical, spun ca daca tot ii purtam, sa incercam macar sa tinem cont de cateva sfaturi care sa previna si sa reduca efectele purtarii pantofilor cu toc.

Pantofii cu toc: SFATURI DE PURTARE

Alege pantofi de calitate
Nu degeaba pantofii cu adevarat calitativi au preturi piperate – ei sunt conceputi pe calapoade speciale, care urmaresc fidel linia piciorului si din materiale care nu deranjeaza piciorul. In mod normal, interiorul trebuie sa fie moale, sa se curbeze pe talpa astfel incat sa nu lase toata greutatea pe partea din fata a talpii. Majoritatea femeilor purtatoare de pantofi cu tocuri spun ca pot observa imediat diferenta dintre un pantof de proasta calitate si unul mai scump. Materialele moi si flexibile sunt cele care ofera si confort. De asemenea, tine cont si de modelul pantofului: cu cat este mai lat in partea de jos, unde se concentreaza greutatea corpului, cu atat mai confortabil se va simti piciorul.

Alege marimea potrivita
Desi vom spune ca este un sfat cat se poate de evident, exista totusi multe femei care isi inghesuie picioarele in pantofi care le strang, pentru a-si micsora estetic piciorul. Sfatul medicului: daca de la prima proba piciorul tau nu se simte confortabil, nici nu se va simti vreodata. Nu merge pe ideea ca “se va lasa”. Alege marimea care se potriveste piciorului tau, nu dorintei tale.

 Alterneaza inaltimea si forma tocurilor
Viata ne invata ca orice exces este daunator sanatatii noastre. Asa se intampla si cand purtam pantofi cu tocuri inalte in mod exagerat. Medicii ne recomanda sa purtam macar 2 zile pe saptamana pantofi fara toc si sa schimbam pantofii in fiecare zi, alternand inaltimea si forma tocurilor. Cu cat este tocul mai gros, cu atat mai bine, pentru ca ne poate sustine greutatea. Prin urmare, trebuie sa tinem cont de diferenta de inaltime dintre partea din fata a piciorului si calcai. Poti purta un pantof cu toc de 12 centimetri, care sa fie mai confortabil decat unul de 5 centimetri, pentru simplu fapt ca cel dintai are platforma in fata, care reduce diferenta de inaltime.

Poarta branturi
Branturile sunt niste pernute care se introduc in pantofi, si, care, desi par inestetice, sunt ascunse de picior si ii ofera acestuia o sustinere corecta. Vei vedea ca picioarele tale nu mai obosesc atat de repede, ca talpa se relaxeaza si ca ai mai multa stabilitate.

Ingrijeste-ti picioarele
Disconfortul creat de pantofi poate fi cauzat si de unghiile picioarelor. Daca in timpul verii ne permitem sa purtam unghii mai lungi la picioare, atunci cand acoperi degetele cu un pantof sau o gheata, automat piciorul va simti disconfort. Pedichiura nu numai ca ofera unghiilor marimea potrivita pantofului pe care il porti, dar indeparteaza si bataturile care se pot inrautati daca nu le tratezi. Incearca in fiecare zi sa speli si sa masezi picioarelecu creme hidratante. Prin acest obicei indepartezi pielea moarta, si, hidratand cu grija pielea, ii vei oferi elasticitate, prevenind astfel formarea de bataturi dureroase.

 Fa miscare
Se pare ca aceasta regula apare in orice subiect ce tine de sanatatea organismului. “Un picior antrenat cum trebuie, cu muschi puternici si tendoane flexibile, nu va resimti negativ trecerea la pantoful cu toc.“, spune dr. Erik Dalton. Schimbarea nu va fi atat de dramatica, iar corpul se va obisnui mult mai usor cu noua postura. Donna Cyrus, o antrenoare de aerobic din SUA a mers mai departe, oferind clientelor ei un curs care le invata cum sa mearga, sa alerge si sa danseze pe tocuri, ora ei cuprinzand exercitii pentru intarirea muschilor si a oaselor care au un rol important in aceasta activitate: gambe, glezne, abdominali, coapse, spate, etc.

Prin urmare, pentru ca pantofii cu toc nu isi vor pierde niciodata din popularitate, trebuie sa invatam cum sa ii purtam corect si, nu in ultimul rand, sa nu neglijam deloc sanatatea picioarelor noastre.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.