Friday, March 29, 2024

Transgaz a incasat mai multi bani de la Gazprom in 2015, urmare a deprecierii leului fata de dolar

Must Read

Profitul net al Transgaz a scăzut cu 3% anul trecut, la 487,7 milioane lei, iar veniturile totale ale companiei au crescut cu 1%, la 1,699 miliarde lei, inclusiv ca urmare a creșterii cu aproape 45 milioane lei a sumei încasate de la gigantul rus de stat Gazprom pentru tranzitul gazelor naturale rusești spre Europa, determinată de deprecierea cu aproape 20% a leului față de dolar în 2015.

Veniturile din exploatare ale Transgaz au stagnat în 2015, la 1,65 miliarde lei, în timp ce cheltuielile totale ale operatorului de transport de gaze au avansat cu 1%, la 1,091 miliarde lei.

“Veniturile din transportul internațional al gazelor naturale au fost mai mari cu 44,992 milioane lei, datorită variațiilor cursurilor valutare ale monedelor de derulare a contractelor”, se arată în raportul preliminar pe 2015 al Transgaz.

Transgaz are contract cu Gazprom pentru tranzitul gazelor rusești spre Europa, prin conducta Isaccea 2 – Negru Vodă 2, iar rușii fac plata în dolari. Anul trecut, leul s-a depreciat față de dolar cu aproape 20%, de la un curs mediu de 3,3492 lei/dolar, în 2014, la 4,0057 lei/dolar în 2015, potrivit datelor BNR.

- Advertisement -

În decembrie anul trecut, Transgaz a prelungit cu 9 luni, până pe 30 septembrie 2016, contractul de tranzit al gazelor naturale rusești spre Occident prin conducta Isaccea 2 – Negru Vodă 2, care urma să expire la finalul lui 2015, deși capacitatea de transport a respectivei conducte, rezervată în exclusivitate de Gazprom, trebuia scoasă la licitație pentru respectarea legislației europene în domeniu.

Transgaz a fost nevoită, în 2015, să-și încarce rubrica de bilanț “alte cheltuieli de exploatare” cu 44,78 milioane lei, în principal din cauza constituirii de provizioane pentru deprecierea creanțelor asupra clienților Interagro și Electrocentrale București.

“La 31 decembrie 2015, soldul creanțelor Interago SA și Interagro SRL este de 82,777 milioane lei, sumă provizionată integral, iar soldul creanțelor Electrocentrale București este de 79,915 milioane lei, cu un provizion constituit în valoare de 57,091 milioane lei”, se spune în raportul Transgaz. Cele 2 companii controlate de Ioan Niculae au intrat recent în insolvență.

Transgaz este controlată de Ministerul Energiei, care deține peste 58% din acțiunile transportatorului de gaze.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x