Friday, March 29, 2024

Viitoarele modele BMW din Seria M vor fi hibrid, continua evolutia catre „electrificare”

Must Read

Nu ar trebui să ne surprindă prea mult anunţul BMW din această săptămână, în condiţiile în care compania şi-a propus ca toate seriile sale de automobile să fie bazate pe modele electrice în următorul deceniu. Azi aflăm că vehiculele din Seria M vor fi hibrid în viitorul apropiat.

Informaţia vine de la Dirk Hacker, vicepreşedinte pe zona de inginerie la BMW. El afirmă că automobilele de înaltă performanţă din Seria M vor fi modele hibrid, urmând astfel abordarea lui LaFerrari. În stilul acelui automobil, modelele M vor putea fi conduse doar cu motorul activ, iar mecanismele hibrid se vor afla la posturi doar pentru a creşte performanţa.

Exemple sunt destule de astfel de maşini hibrid cu putere crescută de la Porsche 918 şi LaFerrari la McLaren P1. Deja BMW a stricat „puritatea” modelelor M adăugând turbochargere şi adoptând comandă a direcţiei electrică. Puriştii vor spune că e o blasfemie şi că doresc motorizarea clasică, dar nu se pot opune viitorului, ce înseamnă tot mai puţine noxe.

550007

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x