Thursday, March 28, 2024

​Alro Slatina (ALR) a finalizat anul trecut cu pierderi nete de 24 mil. lei, la afaceri de 2,3 miliarde de lei

Must Read

Producătorul de aluminiu Alro Slatina (ALR) a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 2,3 miliarde de lei, faţă de 2 miliarde de lei în anul precedent şi cu pierderi nete de 24 milioane de lei, de aproape cinci ori mai mici faţă de nivelul din anul anterior, potrivit oficialilor companiei.

„Rezultatele financiare ale Alro arată că strategia aplicată de noi a fost una corectă şi a condus la reducerea costurilor de producţie, concomitent cu extinderea gamei de produse şi creşterea vânzărilor de aluminiu cu grad mare de procesare”, a declarat Marian Năstase, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Alro S.A. „Pe de altă parte, evenimente care nu se află sub controlul nostru şi care nu au putut fi anticipate, au menţinut compania în zona de pierdere netă, în ciuda unui rezultat operaţional mai bun”.

Rezultatele financiare finale ale Alro au fost influenţate negativ de recentele modificări ale legislaţiei privind achiziţia de certificate verzi, potrivit oficialilor companiei. Alro va plăti circa 11 milioane de dolari în plus pentru certificatele verzi aferente anului 2015, din cauza modificării, din luna februarie a acestui an, a Hotărârii de Guvern 495/2014 privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la plata unei cote din costul certificatelor verzi, potrivit oficialilor companiei. “În determinarea rezultatelor financiare pentru 2015 Alro a inclus exceptarea de 85% din numărul certificatelor verzi aferente cotei obligatorii, pentru întregul an 2015, însă modificarea legislativă din februarie 2016 a prevăzut aplicarea acestei exceptări din luna obţinerii acordului din partea autorităţilor, respectiv din iunie 2015, în cazul companiei”.

La nivel internaţional, piaţa aluminiului a înregistrat o scădere semnificativă în ceea ce priveşte preţul, anul trecut ajungând la un minim de 1.424 USD/tonă, comparativ cu 1.642 USD/tonă, înregistrat în 2014. „Pentru a compensa această reducere a cotaţiilor, Alro a continuat să investească în majorarea capacităţii de producţie pentru produsele cu valoare adăugată mare şi în creşterea eficienţei operaţionale şi energetice”

- Advertisement -

Anul trecut, producţia totală de aluminiu primar a fost de 271.000 de tone, faţă de 263.000 de tone, înregistrate în 2014. Producţia de aluminiu procesat s-a apropiat de 79.000 de tone, faţă de aproape 78.000 de tone în 2014.

„În sectorul de aluminiu primar, compania a înregistrat o creştere a vânzărilor de sârmă cu circa 4.500 de tone, iar în sectorul de aluminiu procesat, o majorare cu peste 1.000 de tone pentru benzi. Datorită îmbunătăţirii mixului de produse vândute, marja brută a crescut la 14%, faţă de 8%, nivel înregistrat în 2014. În aceste condiţii, Alro a înregistrat EBITDA de 223 milioane de lei în 2015, comparativ cu 115 milioane de lei în 2014. Profitul net ajustat a fost de 45 milioane de lei, în 2015, faţă de o pierdere netă ajustată de 134 milioane de lei în 2014”, au transmis oficialii companiei.

Grupul Alro a avut vânzări consolidate de 2,4 miliarde de lei în 2015, faţă de 2,1 miliarde de lei anul precedent. Grupul a avut o pierdere de 18.000 de lei anul trecut, de la 63,5 milioane de lei în 2014. Grupul a înregistrat EBITDA de 306 milioane de lei anul trecut, de la 153 milioane de lei în 2014. Profitul net ajustat s-a situat la 76,5 milioane de lei de la o pierdere netă ajustată de 122 milioane de lei în 2014, potrivit oficialilor companiei.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x