Tuesday, March 19, 2024

Actiunile producatorilor farmaceutici cresc dupa ce Pfizer a confirmat ca renunta la fuziunea cu Allergan

Must Read

Acțiunile companiilor farmaceutice europene cresc puternic miercuri, după ce Pfizer a abandonat fuziunea de 160 miliarde de dolari cu Allergan, producătorul Botox, din cauza unor schimbări legislative în SUA.

Gigantul american Pfizer a confirmat astăzi informațiile apărute în media privind renunțarea la ceea ce ar fi fost cea mai mare tranzacție din istoria industriei farmaceutice, după ce autoritățile americane au propus o serie de măsuri pentru limitarea tranzacțiilor de tip reverse, prin care companiile puteau evita plata unor taxe mai mari prin mutarea sediului social într-un alt stat.

Fuziunea dintre Pfizer și Allergan era structurată astfel încât Allergan, companie înregistrată în Dublin , Irlanda, ar fi preluat activitățile Pfizer, iar producătorul american și-ar fi mutat sediul în Irlanda pentru a benefica de un regim de taxare mult mai ospitalier decât cel din SUA. Pfizer, care va plăti Allergan un comision de retragere de 150 milioane de dolari, estima că ar fi economisit aproximativ 1 miliard de dolari pe an în urma relocării sediului, potrivit CNBC.

Anunțul privind renunțarea la tranzacție a fost primit cu entuziasm de investitori, iar acțiunile marilor producători europeni de medicamente au crescut cu peste 3% în timpul ședinței bursiere de miercuri.

- Advertisement -

În jurul orei 15:30, acțiunile AstraZeneca erau în urcare cu 2,96%, la 51,43 euro/unitate, după ce în prima parte a tranzacțiilor au avansat cu până la 3,3%. Titlurile companiei britanice Shire au crescut cu 1,51%, la 51,37 euro, în timp ce acțiunile producătorului francez Sanofi s-au apreciat cu 1,2%, la 73,31 euro.

Companiile elvețiene Novartis și Roche au crescut cu 0,9%, respectiv 1,3%.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Un antreprenor argeșean deschide cea mai mare fabrică de prelucrare a lânii din Europa!

În decembrie 2022, în localitatea Costești , județul Argeș, antreprenorul Cristian Mercioniu a pus în funcțiune o fabrică de...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x