Thursday, April 18, 2024

Kaufland si Renovatio creeaza o retea de 10 statii de incarcare rapida a masinilor electrice intre Arad si Constanta

Must Read

Kaufland, cel mai mare retailer de pe piața locală, lansează în parteneriat cu compania de energie regenerabilă Renovatio prima rețea publică de stații de încărcare rapidă pentru mașinile electrice din România, care va cuprinde 10 stații pe axa Arad – Constanța, care vor funcționa non-stop și pentru o perioadă plinurile vor fi gratuite. Investiția totală a celor două companii este de circa un milion de euro.

Stațiile vor fi amplasate în magazinele Kaufland din Arad, Timișoara, Deva, Sebeș, Sibiu, Râmnicu-Vâlcea, Pitești, București și Constanța, iar a zecea va fi amplasată pe Autostrada Soarelui – A2. Proiectul va avea o durată de nouă luni.

În ceea ce privește stația de pe A2, amplasamentul acesteia nu este încă definit. Primul punct de încărcare a fost deschis joi în unitatea Kaufland din Barbu Văcărescu din Capitală. De asemenea, a 11-a stație urmează să fie deschisă până la sfârșitul acestui luni la Ploiești.

”Este o mică parte dintr-un proiect derulat în parteneriat cu Renovatio. Construim prima rețea publică de încărcare a mașinilor electrice. În nouă luni vom construi pe axa Arad-Constanța 10 stații de încărcare a mașinilor electrice (…) Kaufland a pus la dispoziție infrastructura pentru stații și a cumpărat cele 18 mașini electrice (Volkswagen e-Golf), prețul fiecăreia fiind de circa 30.000 euro”, a declarat directorul de marketing al Kaufland România, a declarat Valer Hancaș.

- Advertisement -

O parte dintre mașini vor fi donate ONG-urilor partenere, iar o parte vor fi folosite de către angajații Kaufland în deplasările zilnice în interes de serviciu.

Compania Renovatio este cea care instalează stațiile, investiția medie într-o astfel de stație fiind de circa 30.000 euro, iar punctul de conectare poate costa între 5.000 și 15.000 euro, potrivit lui Alexandru Teodorescu, unul dintre acționarii Renovatio.

Stațiile permit încărcarea completă a mașinilor 100% electrice sau a celor hibride în numai o oră, iar cea din Ploiești în chiar jumătate de oră. Automobilele Volkswagen e-Golf au o autonomie de 200 km.

“Grija pentru mediu a fost mereu una dintre preocupările și prioritățile nostre (…) Mai mult, suntem primii care donează o flotă de mașini eco către ONG-urile partenere și pun gratuit la dispoziția românilor energie, în prima rețea publică autohtonă de stații de încărcare rapidă, pentru a încuraja circularea cu mașini eco și responsabilitate față de mediu. Conducerea unei mașini eco nu reprezintă doar o opțiune ca oricare alta, ci o investiție în viitorul nostru, al tuturor”, a declarat Marco Hößl, directorul general al Kaufland România.

În primele două luni ale acestui an, românii au cumpărat 74 de automobile noi hibride și electrice, potrivit datelor Asociației

Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), cu 90% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Anul trecut, în România s-au vândut 495 de autoturisme noi hibride sau electrice 100%, mai mult decât dublu (110%) comparativ cu 2014, când au fost vândute 236 de unități.

România rămâne, însă, tot pe ultimele locuri în ceea ce privește achiziția de autovehicule prietenoase cu mediul înconjurător, campionii Uniunii Europene la vânzările de astfel de mașini fiind Marea Britanie, Germania și Franța, cu peste 12.000 de unități vândute anual.

Kaufland este cel mai mare retailer din România, cu afaceri de 1,8 miliarde euro în 2014 și peste 14.300 de angajați la sediul central în București, în magazine și la centrele logistice situate în Parcul Industrial Ploiești si Turda.

În prezent, rețeaua numără 108 hipermarketuri. Compania este parte a grupului german Schwartz, prezent în România și cu rețeaua de discount Lidl. În prezent, Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.300 de magazine în 7 țări: Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Croația, Bulgaria și România.

RG Renovatio Group, înregistrată în Cipru, a fost înființată în 2005 și deține în România parcuri eoliene cu putere instalată totală de circa 350 MW, precum și centrale fotovoltaice de aproximativ 20 MW.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x