Lista candidatilor la cele 98 de primarii din judetul Iași

PauzaDeStiri.ro vă prezintă, în premieră, listele de candidaţi la funcţia de primar în cele 98 de localităţi din judeţ. Dintre actualii primari, 12 nu figurează printre propunerile partidelor. Unii au fost excluşi de pe listă din cauza problemelor penale.

Filialele locale ale partidelor au intrat pe ultima sută de metri în stabilirea candidaţilor la primăriile din judeţ. Cu trei luni înainte de alegerile locale, niciuna dintre organizaţiile politice nu are finalizată lista cu propuneri. „Ziarul de Iaşi“ a solicitat de la principalele partide listele actuale cu candidaţi, dar răspunsuri am avut doar de la PSD, PNL şi UNPR. Dintre aceste trei partide, PSD are stabiliţi 81 de candidaţi, UNPR 70, iar liberalii 50.

Dintre cei 98 de primari în funcţie, doar 12 (toţi de la PSD) nu figurează pe liste, iar unul este independent. Astfel, partidele mizează în conti­nuare pe edili care au cel puţin un mandat la activ, în contextul în care alegerile se vor desfăşura într-un singur tur de scrutin.

Care sunt ţintele minime ale partidelor

PSD, partidul care are în prezent cei mai mulţi primari din judeţ, 65 la număr, şi-a fixat o ţintă minimă de 55 de edili. De precizat că dintre primarii actuali ai PSD, nu mai puţin de 23 sunt „traseişti“, ei îmbrăţişând doctrina so­cial-democrată în toamna anului 2014, înainte de alegerile prezidenţiale.

În ceea ce-i priveşte pe liberali, şefii organizaţiei judeţene au menţionat că ţinta PNL, care are acum 31 de primari, este să câştige şefia a cel puţin 45 de unităţi administrativ-teritoriale.

În acelaşi timp, liderii UNPR, partid care se află la primul test în faţa electoratului, deşi a fost înfiinţat în urmă cu şase ani, nu au anunţat încă cu exactitate câte primării vor să-şi adjudece, dar, recent, aceştia au vorbit despre un obiectiv politic de 8 – 10% în judeţul Iaşi. UNPR are, în prezent, un singur primar, care a migrat de la un alt partid în 2014.

12 primari ai PSD nu se regăsesc pe lista de candidaţi

Dintre cei 98 de primari de la nivelul judeţului, 12 nu au fost incluşi pe listele partidelor de candidaţi, în timp ce unul este independent (Daniel Creţu de la Victoria). Toţi cei 12 sunt membri PSD, iar jumătate dintre ei s-au înrolat în partid profitând de „ordonanţa traseiştilor“ iniţiată în 2014 de fostul vicepremier Liviu Dragnea.

Primarii PSD care deja au fost înlocuiţi cu alţi candidaţi sunt Gheorghe Cazacu (Bârnova), Valentina Olăeru (Mădârjac), Fănică Săcăleanu (Scânteia), Costică Să­că­leanu (Ţuţora), Constantin Cernescu (Hâr­lâu) şi Ştefan Constantin (Ion Neculce).

Tot­odată, pe lista PSD nu au fost încă incluşi Va­sile Baciu (Al.I.Cuza), Vasile Băeanu (Cot­nari), Ştefan Maftei (Mogoşeşti Iaşi), Ionel Moraru (Ruginoasa), Valeriu Roman (Valea Seacă) şi Gheorghe Rotaru (Ţibana).

Direc­torul de campanie pe judeţ al PSD Iaşi, Cristian Stanciu, a precizat că dintre cei 12 primari în funcţie unii edili nu au mai vrut să candideze, alţii sunt încă în evaluare, iar în restul cazurilor au fost înlocuiţi în urma unor probleme penale sau a cercetărilor sociologice.

„Propunerile sunt într-o fază intermediară, urmând ca forurile de conducere judeţene să valideze candidaţii. Obiectivele noastre vizează obţinerea unui număr cât mai mare de primari, iar, pe de altă parte, maximizarea scorului politic al partidului la nivelul Consiliului Judeţean. Avem candidaţi cu experienţă, dar avem şi candidaţi noi care sunt reprezentantivi în comunităţile lor şi care, în urma cercetărilor sociologice, au do­vedit că se află pe locuri fruntaşe“, a declarat Stanciu.

El a adăugat că alegerea candidaţilor a avut în vedere mai multe criterii precum notorietatea, dorinţa de a candida, rezultatele anterioare sau cercetarea sociologică.

PNL a inclus toţi cei 31 de primari actuali în listă

De cealaltă parte, liberalii au făcut public doar candidaţii pe care i-au validat deja în forurile de conducere ale partidului. Astfel, PNL Iaşi a dat aviz favorabil la 46 de candidaturi. Printre candidaţi validaţi nu se regăsesc trei actuali primari (Balş, Mironeasa şi Sireţel), dar şefii organizaţiei judeţene spun că aceştia vor candida, motiv pentru care au fost incluşi în lista publicată astăzi de „Ziarul de Iaşi“.

„Îmi doresc foarte mult să facem posibil în această campanie ca mesajul nostru şi politicile liberale să ajungă la fiecare cetăţean din judeţul Iaşi. Considerăm că este foarte important să câştigăm aceste alegeri pentru că, dincolo de câştigarea Primăriei Municipiului Iaşi, avem nevoie de o conducere liberală la Consiliul Judeţean“, a spus Costel Alexe.

Liberalii au anunţat deja şi candidatul pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, respectiv senatorul Dumitru Oprea.

În ceea ce priveşte UNPR, liderii partidului au anunţat recent că vor organiza o lansare a candidaţilor la funcţia de primar la sfârşitul acestei săptămâni.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.