Thursday, March 28, 2024

Ropharma a cumparat un retailer de medicamente din Cluj-Napoca cu vanzari de 1 milion de lei

Must Read

Compania Ropharma SA, parte a grupului cu acelaşi nume controlat de omul de afaceri Mihai Miron, a cumpărat fondul de comerţ din Cluj-Napoca al firmei IVB Invest SRL, specializată în comerţul cu amănuntul al produselor farmaceutice în magazine specializate (retail) pentru suma de 130.000 de euro (plus TVA), potrivit unor informaţii apărute recent în Monitorul Oficial.

Compania de la care Ropharma SA a cumpărat fondul de comerţ opera o farmacie independentă din Cluj-Napoca – Amaryllis – conform datelor centralizate de ZF, care avea aviz de funcţionare de la finalul anului 2006. Aceasta era parte a grupului de farmacii Ethica, un concept lansat în urmă cu mai mulţi ani şi care a fost dezvoltat pentru a reuni sub aceeaşi umbrelă farmaciile independente din România. În prezent, din Ethica fac parte circa 250 de farmacii cu statut independent, unde “nu se încurajează consumul de medicamente, iar preţurile practicate sunt corecte şi transparente”, potrivit informaţiilor publicate pe platforma online a grupului.

În 2014, anul pentru care există cele mai recente informaţii publice legate de statutul financiar al companiei, IVB Invest SRL a avut afaceri puţin mai mari de un milion de lei, pierderi de aproape 190.000 de lei şi un număr mediu de 5 angajaţi. În 2010, afacerile IVB Invest treceau de 2,8 milioane de lei, iar compania avea un număr mediu de şapte salariaţi, după cum arată datele de la Ministerul de Finanţe.

Pe de altă parte, Ropharma SA a avut în 2014 afaceri de peste 420 de milioane de lei, un profit net de 8,2 milioane de lei şi un număr mediu de 808 angajaţi. În prezent, reţeaua de farmacii a grupului Ropharma, controlat de omul de afaceri Mihai Miron, este compusă din 125 de puncte de vânzare.

- Advertisement -

Grupul Ropharma activează activează atât în zona de producţie de medicamente (prin firme care fac suplimente alimentare sau lapte praf), cât şi în distribuţia de medicamente şi în zona de servicii medicale private (cu Spitalul Sf. Constantin din Braşov). De numele antreprenorului Mihai Miron se leagă şi producătorul de medicamente Europharm din Braşov, pe care acesta l-a dezvoltat în 1994 şi pe care l-a vândut ulterior, în două etape, către britanicii de la Glaxo­Smith­Kline (GSK).

Aceştia au pus lacăt pe producţia Europharm în luna decembrie a anului trecut, după ce au pus în aplicare un plan de restructurare “desenat” la nivel de grup în urmă cu mai mulţi ani pentru a gestiona supracapacitatea de producţie globală de pastile a GSK.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x