Friday, March 29, 2024

Analistii se asteapta la o noua scadere a pretului petrolului

Must Read

Deşi creşterea preţului petrolului peste 45 de dolari barilul a trimis un semnal de asigurare în industrie, există încă temeri privind o prăbuşire la valorile de la începutul anului de sub 30 de dolari, scrie Bloomberg.

Temerile sunt susţinute de nume grele din industria financiară, precum Commerzbank, UBS sau BNP Paribas, care spun ca avântul de peste 70% a preţului din ianuarie până în prezent seamănă cu creşterea de anul trecut, urmată de o prăbuşire.

Cele trei bănci se aşteaptă în mai la o scădere bruscă. Avertismentul este că preţurile vor ajunge din nou la 30 de dolari barilul.

Exxon, una dintre cele mai mari companii din sectorul american al energiei, şi-a pierdut pentru prima dată după 1949 ratingul maxim din cauza prăbuşirii preţurilor petrolului, a datoriilor mari şi cheltuielilor exagerate.

- Advertisement -

Exxon nu va avea mari probleme, este un jucător încă puternic, însă alte companii, mai mari sau mai mici, o duc din rău în mai rău. Prăbuşirea preţurilor petrolului, datoriile mari şi cheltuielilor exagerate fac ravagii în sectorul energiei din SUA.

Exxon a raportat pentru 2015 un profit de 16,2 miliarde de dolari, cu 64% mai mic decât în anul anterior. Însă datoriile pe termen lung i s-au dublat la aproape 20 de miliarde de dolari. Datoriile totale au ajuns la 38,7 miliarde de dolari. La începutul anului 2013 acestea se situau la „doar“ 11,6 miliarde de dolari. Situaţia Exxon pare bună dacă este comparată cu starea generală a sectorului petrolier nord-american, unde rapoartele financiare ale companiilor sunt pătate cu mult roşu. Prăbuşirea preţurilor petrolului a provocat anul trecut pierderi cumulate de 67 miliarde de dolari unui număr de 40 de producători de petrol din SUA cotaţi pe bursă, potrivit datelor Administraţiei pentru Informaţii din Energie, preluate de CNN. „Sângerarea“ este aşteptată să continue pentru mulţi.

Pentru multe companii de foraj din industria şistului situaţia a devenit critică, mortală în unele cazuri, sectorul fiind lovit de un val de falimente.

Halliburton, cel mai mare furnizor de servicii de fracturare hidraulică din lume, a eliminat 6.000 de locuri de muncă în primul trimestru, când a avut o scădere de 40% a veniturilor. Pierderile operaţionale înregistrate în America de Nord s-au cifrat la 39 de miliarde de dolari.

Chesapeake Energy, a doua companie de gaze ca mărime din SUA, a înregistrat pierderi nete de 14,6 miliarde de dolari anul trecut. Datoria s-a situat la 10 miliarde de dolari.

Continental Resources, unul din pionierii industriei şistului, şi-a redus investiţiile cu 70% faţă de anul trecut.

Mai mult de 60 de companii nord-americane de petrol şi gaze au falimentat de la începutul anului trecut, lăsând în urmă pasive de 22,5 miliarde de dolari, scrie Nikkei.

Compania de fracturare hidraulică Goodrich Petroleum a cerut protecţie faţă de creditori sub legea falimentului la mijlocul acestei luni sub presiunea unor datorii de 500 de milioane de dolari. Anul acesta, au falimentat 21 de producători.

În general, companiile din industria şistului s-au dezvoltat în timpul anilor de boom pe datorie, strategie care acum, când preţurile sunt foarte mici, a devenit distructivă. Veniturile reduse fac dificilă, dacă nu imposibilă rambursarea datoriilor la timp. Băncile americane sunt reticente să extindă creditele acordate companiilor din industria şistului. Apoi, în cele mai multe cazuri companiile s-au supraîndatorat pentru a face investiţii riscante care acum sunt neprofitabile.

Primele 18 companii petroliere americane în funcţie de mărimea pierderilor sunt împovărate cu datorii pe termen lung de 57 de miliarde de dolari. Pentru aceşti jucători, raportul datorii pe termen lung/valoarea acţiunilor (un indicator al îndatorării) este de 99%, potrivit datelor oficiale.

Chiar dacă preţul petrolului de pe piaţa americană revine la 50-60 de dolari barilul, de la 45 de dolari în prezent, jumătate din producătorii de gaze şi petrol de şist vor fi incapabile să-şi continue afacerile, a avertizat Fadel Gheit, analist al firmei financiare Oppenheimer.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x