Thursday, March 28, 2024

Actiunile OMV Petrom cad pe rezultatele financiare. Trag dupa ele intreg sectorul de utilitati

Must Read

Scăderea cu 61% a profitului semestrial al OMV Petrom a determinat un declin de aproape 4% al acțiunilor companiei petroliere. „Sunt rezultate sub așteptări”, spune un trader care pune pe seama contagiunii sesiunea „roșie” pentru titlurile energetice, cu un declin mediu de 1,60%.

După avansul consistent din ultimele sesiuni de tranzacționare ale indicelui BET, astăzi acesta a consemnat o corecție de 0,69%, până la nivelul de 6.832,44 puncte, pe fondul însă a unor evoluții disparate între diversele componente ale sale. „A fost o ședință destul de amestecată”, a declarat pentru Profit.ro Nicu Grigoraș, director de tranzacționare și Front Office la SSIF Intercapital Invest, evidențiind declinul pe sectorul energetic și de utilități, precum și închiderile divergente ale titlurilor bancare. „Nu poți trage o concluzie. O ședință nehotărâtă ca și în piețele de afară”, a continuat traderul.

Într-adevăr, indicii CAC40 de la Paris și DAX de la Frankfurt au avut scăderi de 0,37% și, respectiv 0,33%, în timp ce indicele FTSE100 a coborât numai marginal sub referință (-0,01%). Parcursul intraday a fost neconcludent, cu deschidere negativă, urcare peste referințe și apoi închidere „roșie”.

Piața de la București a copiat indecizia burselor mature. Lui Grigoraș i se pare normal ca indicii să ia o pauză după mai multe zile de creștere. „Este posibil să vedem câteva ședințe de corecții”, a declarat brokerul. Indicele BET Plus, astăzi, a pierdut 0,57%.

- Advertisement -

Emitentul cu cea mai mare capitalizare de pe bursa românească a suferit un șoc pe fondul rezultatelor semestriale. OMV Petrom (SNP) a raportat un profit net de 405 milioane lei, în primele 6 luni ale anului, în scădere cu 61% față de cel obținut în perioada similară a anului trecut.

„Rezultate sub așteptări, din punctul meu de vedere”, a declarat Grigoraș, nuanțând că, totuși, un profit semestrial în actualul context nu este deloc de neglijat.

Știrea a avut un impact deosebit în piață, cotația căzând inițial chiar și cu peste 4%, atingând un minim intraday de 0,2515 lei/acțiune, cu o ușoară revenire către final pentru o închidere la nivelul de 0,2545 lei/acțiune, cu 3,60% sub referință.

Deși schimburile pe acest emitent s-au cifrat la numai 586.000 de lei, reprezentantul Intercapital atrage atenția că parcursul titlurilor OMV Petrom au tras în jos întreg sectorul de energie și utilități, astăzi cu un declin reflectat pe indicele BET-NG de 1,60%.

Titlurile Transelectrica (TEL) au avut un recul de 0,34%, până la prețul de 29,50 lei/acțiune, pe al 2-lea rulaj al zilei de 6,19 milioane lei, în timp ce titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au pierdut 1,08% față de sesiunea anterioară , până la prețul de 22,90 lei/acțiune, în condițiile unor schimburi de 2,06 milioane lei. Rezultatele slabe raportate de OMV Petrom pe segmentul livrărilor de gaze naturale este posibil să fi influențat concluziile investitorilor legate de performanța semestrială pe care Romgaz urmează să o raporteze.

Deprecieri de aproximativ un procent am consemnat pe titlurile Nuclearelectrica (SNN) și Transgaz (TGN). Pe acțiunile transportatorului de gaze s-au efectuat și singurele tranzacții speciale pe segmentul deal, de asemenea, cu 1,05% sub referință, respectiv la 282,00 lei/acțiune.

Banca Transilvania urcă la noi maxime ale perioadei ex-dividend

Prin contrast cu acțiunile energetice, titlurile Băncii Transilvania (TLV), s-au apreciat astăzi cu 1,70%, – pe cele mai mari tranzacții ale zilei, de 9,69 milioane lei – până la prețul de 2,395 lei/acțiune, care conferă instituției de credit o capitalizare bursieră de 8,73 miliarde lei (1,96 miliarde euro). Grigoraș atrage atenția că intraday s-a atins un maxim chiar și mai ridicat, însă la nivelurile de 2,40 – 2,41 lei/acțiune au apărut ordine de vânzare ceva mai mari.

Titlurile BRD Groupe Societe Generale (BRD) care s-au apreciat putermic, de asemenea, în ultimele 5 sesiuni consecutive, nu au mai ținut pasul cu cele ale Băncii Transilvania și azi s-au corectat cu 2,62%, până la prețul de 10,42 lei/acțiune, pe transferuri de 5,14 milioane lei.

Acțiunile Albalact se apropie de „tavanul” prețului ofertei publice

Ședința de astăzi a concetrat cel mai mare rulaj din această lună, transferurile din piața de acțiuni ridicându-se la 40,09 milioane lei (8,99 milioane euro). „Volumul a fost destul de bun pentru perioada asta de vară”, comentează Grigoraș.

Transferuri peste medie, de 1,23 milioane lei, s-au realizat pe titlurile producătorului de lactate Albalact (ALBZ) care au urcat cu 1,16%, până la prețul de 0,5240 lei/acțiune, situat cu 0,23% sub prețul ofertei publice lansate de grupul francez Lactalis pentru un număr de 636,96 milioane de acțiuni, reprezentând 97,49% din acțiunile companiei cu sediul în județul Alba. Avansul a fost susținut de publicarea rezultatelor financiare semestriale potrivit cărora profitul net al grupului a sporit de 4 ori, la 18,80 milioane lei, de la 4,95 milioane lei, în primele 6 luni ale anului trecut.

În perioada imediat următoare vin raportările și celorlalte companii listate. „Nu mă aștept la surprize spectaculoase”, ne-a declarat Grigoraș, care spune că o eventuală etapă de corecții sau stagnare va fi influențată nu atât de rezultatele financiare, cât de parcursul piețelor externe.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x