Thursday, March 28, 2024

Cele mai bune tablete in 2017

Must Read

Tabletele au devenit unele dintre cele mai apreciate gadgeturi de pe piaţă datorită avantajelor pe care le oferă, poziţionându-se ca o soluţie de mijloc între smartphone-uri şi laptopuri. Dacă la început Apple domina autoritar acest segment prin iPad, principalii rivali de pe această piaţă, printre care se numără Asus şi Samsung, au început să ofere produse care rivalizează cu iPad în privinţa calităţii şi a specificaţiilor hardware.

Vezi AICI lichidarile de stoc de la Flanco.ro

Astfel, indiferent că apreciezi sistemul de operare iOS sau Android, în prezent există numeroase tablete puternice pe piaţă pe care le poţi cumpăra, iar unele dintre ele vin şi cu un preţ foarte bun asociat. Acest lucru este valabil atât în segmentul format din tablete de 10”, unde Apple începe să simtă atacul rivalilor, cât şi a celui pentru tablete de 7”, acolo unde Apple a intrat de puţin timp pe piaţă cu modelul iPad mini.

Iată cele mai bune tablete de 10” şi 7” disponibile în prezent în România:

Cele mai bune tablete de 10”

Tabletele bune cu diagonală de 10” costă aproximativ 2.000 RON, însă îţi oferă de regulă ecrane Full HD şi platforme hardware puternice.

- Advertisement -

iPad 4 – 2.299 RON

iPad 4 rămâne tableta de referinţă în acest domeniu şi este dotată cu ecran de calitate IPS LCD de 9.7” şi rezoluţie 2048×1536 pixeli. Apple mizează pe propriul chipset A6X cu procesor dual-core de 1.4 GHz, 1 GB RAM şi 16 GB de memorie internă în versiunea de bază, iar opţional există şi versiuni 4G. Acumulatorul Li-Po de 11.560 mAh asigură o autonomie de 9-10 ore.

Google Nexus 10 – 1.999 RON

Dezvoltată de Samsung, Google Nexus 10 este o tabletă de 10” care impresionează prin rezoluţia ecranului de 2560×1600 pixeli, mai mare decât cea a unui iPad. Şi platforma hardware este însă puternică datorită chipsetului Exynos cu procesor quad-core Cortex A15 de 1.7 GHz, la care se adaugă 2 GB RAM şi 16 GB pentru stocarea datelor. Un alt avantaj este update-ul rapid la cea mai nouă versiune a sistemului de operare Android.

Samsung Galaxy Note N8010 – 2.149 RON

Samsung are în ofertă şi o tabletă proprie cu ecran PLS de 10.1”, dar aceasta are rezoluţie 1280×800 pixeli şi este propulsată de un chipset Exynos 4412 cu procesor quad-core de 1.4 GHz, 2 GB RAM şi 16 GB pentru stocarea datelor. Camera foto are 5 MP, iar sistemul de operare Android este puternic personalizat cu interfaţa TouchWiz care poate fi folosită şi cu S-Pen.

Asus Transformer Pad Infinity TF700 – 2.623 RON

Tableta premium Asus disponibilă în prezent în magazinele din România este Asus Transformer Pad Infinity TF700, care beneficiază de ecran IPS cu rezoluţie 1920×1200 pixeli, dar şi de o platformă hardware mai puţin proaspătă: Nvidia Tegra 3 cu procesor quad-core Cortex A9 de 1.6 GHz, 1 GB RAM şi 64 GB de memorie internă. Camera foto de 8 MP poate înregistra clipuri în format Full HD.

Cele mai bune tablete de 7”

Tabletele bune de 7” sunt dedicate celor care au nevoie de o portabilitate sporită sau care au un buget mai mic.

iPad mini – 1.599 RON

iPad mini are în realitate o diagonală de 7.9” şi adoptă formatul 4:3, oferind o rezoluţie 1024×768 pixeli relativ modestă comparativ cu cea de pe iPad. Platforma hardware este asigurată de chipsetul proprietar Apple A5 cu procesor dual-core Cortex A9 de 1 GHz, 512 MB RAM şi 16 GB de memorie internă. Camera foto de 5 MP înregistrează în format Full HD, iar tableta vine cu iOS 6

Google Nexus 7 – 1.059 RON

Probabil tableta cu cel mai bun raport calitate-preţ, Nexus 7 este construită de Asus pentru Google şi oferă un ecran IPS de 7” cu rezoluţie 1280×800 pixeli, în timp ce platforma hardware este asigurată de chipsetul Nvidia Tegra 3 cu procesor quad-core Cortex A9 de 1.2 GHz, 1 GB RAM şi 16 GB memorie internă. Un avantaj demn de luat în seama este update-ul rapid la ultima versiune de Android

Samsung Galaxy Tab 2 – 899 RON

Chiar nu are tocmai caracter de noutate, Samsung Galaxy Tab 2 rămâne o tabletă apreciată cu vânzări bune datorită preţului competitiv. Are ecran PLS de 7” cu rezoluţie 1024×600 pixeli, în timp ce platforma hardware este asigurată de un chipset TI OMAP 4430 cu procesor dual-core de 1 GHz, la care se adaugă 1 GB RAM şi 8 GB de memorie internă.

Concluzii

Pe piaţa există câteva tablete bune de 10” şi 7” care sunt capabile să gestioneze practic orice tip de conţinut multimedia datorită platformei hardware puternice. În plus, acestea au de regulă şi ecrane de calitate cu rezoluţie Full HD sau HD pentru a oferi o experienţă cât mai plăcută de navigare pe internet şi vizionare a filmelor.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x