Thursday, March 28, 2024

Statul Islamic publica o inregistrare in care 2 militari turci sunt arsi de vii

Must Read

Gruparea Statul Islamic a difuzat joi pe site-uri jihadiste o înregistrare video în care doi militari turci sunt arşi de vii şi revendică acest act, în contextul în care forţele Ankarei luptă împotriva Statului Islamic şi înregistrează pierderi grele, relatează AFP şi BBC News.

În aceste imagini violente apar cei doi bărbaţi în uniformă, închişi într-o cuşcă din care sunt scoşi înainte să fie arşi de vii.

Armata turcă a anunţat luna trecută că a pierdut orice contact cu doi dintre militarii ei în Siria, a căror răpire este revendicată anterior de Statul Islamic prin agenţia de presă Amaq, care-i este afiliată.

Statul Islamic afirmă că înregistrarea video prezintă o operaţiune de-a sa siriană şi că în ea apar cei doi militari răpiţi în noiembrie, relatează BBC. Această crimă reprezintă o răzbunare faţă de faptul că turcii ucid musulmani, afirmă gruparea jihadistă.

- Advertisement -

Turcia luptă împotriva Statului Islamic atât cu forţe terestre, cât şi cu forţe aeriene. BBC scrie că nu a putut verifica informaţiile în mod independent. De asemenea, autorităţile turce nu au comentat cu privire la înregistrare.

Statul Islamic a postat înregistrarea video pe un număr de conturi online afiliate şi prin mesaje pe aplicaţia Telegram. Cei doi bărbaţi sunt îmbrăcaţi în ţinute de camuflaj. Ei sunt legaţi la gât şi sunt ţinuţi în lanţuri.

După ce sunt scoşi din cuşcă fac declaraţii în faţa camerei de filmat, înainte să fie ucişi. Potrivit unor informaţii, accesul la reţele de socializare ca Twitter şi YouTube a fost limitat în Turcia după publicarea înregistrării.

Însă mulţi utilizatori au raportat că accesul nu a fost întrerupt. Săptămâna aceasta 16 militari turci au fost ucişi în oraşul sirian al-Bab (nord) – cea mai mare pierdere înregistrată de forţele turce în lupta împotriva Statului Islamic în regiune. Militari turci operează în regiune din august.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x