<<-- Vezi aici magazinele online recomandate de noi de unde puteti sa sa cumparati cu incredere -->>
flanco tinar depurtat mycloset emag emag fashionup

ASF a depus la DIICOT si ANAF plangere penala in cazul Romcab

Autoritatea de Supraveghere Financiară a sesizat procurorii DIICOT și Fiscul față de nereguli descoperite la Romcab, emitentul de la cota BVB care și-a solicitat insolvența la jumătatea acestei luni.

Cazul Romcab ajunge în penal. Nu este vorba despre plângeri depuse de acționari frustrați de prăbușirea cu aproximativ 80% a titlurilor producătorului de cabluri din fibră optică în numai 2 luni de tranzacționare. Este chiar Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), care a depus plângere la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), potrivit unor surse din cadrul instituției de reglementare a pieței de capital.

Aceleași surse au declarat pentru Profit.ro că o sesizare a fost îndreptată și către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pentru verificarea unor prezumtive nereguli în contabilitate. ASF are atribuții restrânse privind supraveghere emitenților, obligația fiind pentru verificarea periodicității raportărilor, dar nu și pentru validarea autenticității acestora, mai spun reprezentanții Autorității.

La 9 luni, compania afișa un profit net de 39,59 milioane lei, în timp ce în rezultatele preliminare anuale publicate în urmă cu o săptămână, în contabilitate erau prinse pierderi de 178,23 milioane lei, acestea fiind de 10 ori mai mari decât capitalizarea bursieră de 17,64 milioane lei, aferentă ultimului preț de tranzacționare de 1,88 lei/acțiune, înainte de suspendarea de la tranzacționare a acestor titluri de către ASF.

Peste 100 de incidente de plată care au anunțat șocul

Titlurile Romcab au fost protegoniste la BVB la cumpăna dintre ani în contextul unui picaj de aproximativ 80%. Panica pe bursă a fost antrenată în contextul în care investitorii au aflat de inițierea ieșirii din societatea a băncii americane de investiții Morgan Stanley care avea încă din anul 2007 o deținere de 22,87% din titlurilre societății și de pătrunderea în piață a informațiilor potrivit cărora Romcab ar fi avut peste 100 de incidente de plată înregistrate la Centrala Riscului de Credit de la Banca Națională a României.

Temerile care au antrenat valul de vânzări de pe bursă aveau să fie confirmate atât de intrarea în insolvență a companiei, cât și de publicarea rezultatelor financiare anuale preliminare ale producătorului de cabluri din fibră optică. Deși nimic nu anunța dezastrul la rezultatele de 9 luni, când societatea raporta un profit de 39,59 milioane lei, compania a avut în 2016 pierderi catastrofale, de 178,23 milioane lei, de 10 ori mai mari decât întreaga valoare de piață a companiei.

Neliniștea din piață a fost amplificată de faptul că acționari minoritari ai companiei nu au putut contacta conducerea companiei la jumătatea lunii trecute. Profit.ro a încercat atunci, de asemenea, să obțină informații de la societate, însă persoana de legătură pentru relația cu investitorii nu răspundea la numărul de mobil, iar la telefonul indicat de emitent pe portalul Bursei de Valori București nu răspundea decât agentul de pază de la „Poarta1”.

Singurul care a răspuns până acum demersurilor noastre jurnalistice a fost Sebastian Vlădescu, cel care a părăsit în ianuarie funcția de președinte al Consiliului de Administrație. El părea surprins de ratarea plăților. „Înseamnă că e o problemă de lichiditate”, ne-a răspuns. El mai spunea că incidente de plată nu ar trebui să reprezinte o problemă pentru o companie cu o cifră de afaceri de 1 miliard de lei.

Rezultatele anuale preliminare confirmă că Romcab a depășit acest reper. Veniturile totale de 1,02 miliarde lei sunt cu 21,07% mai mari decât cele de 842,47 milioane lei din 2015. Problema companiei o reprezintă nivelul ridicat de îndatorare. La data de 31 decembrie 2016, datoriile totale ale Romcab s-au ridicat la 925,35 milioane lei fiind de 52 de ori mai mari decât întreaga valoare de piață a companiei la momentul suspendării de la tranzacționare a acțiunilor sale în urmă cu o săptămână.




Related Posts


Certificat WebziareziareStiri Revista Presei