<<-- Vezi aici magazinele online recomandate de noi de unde puteti sa sa cumparati cu incredere -->>
flanco tinar depurtat mycloset emag emag fashionup

OSCAR 2017. GAFA FARA PRECEDENT: “La La Land” a fost desemnat eronat ca fiind “Cel mai bun film”

“Moonlight” a fost desemnat “Cel mai bun film” la a 89-ediție a premiilor Oscar, după ce actorul Warren Beatty care a prezentat premiul a făcut o gafă monumentală și l-a anunțat drept câștigător pe “La La Land”. Duminică noaptea, la Los Angeles, s-au decernat Premiile Academiei Americane de Film, celebrele Oscaruri, care recompensează excelența în cinematografia anului 2016.

Favoritul acestei ediții, filmul “La La Land” a câștigat 6 trofee, inclusiv premiul pentru “Cel mai bun regizor”, însă a pierdut marele premiu, desemnarea la categoria Cel mai bun film.

Sitiuație fără precedent la decernarea Premiilor Oscar: prezentatorul a încurcat câștigătorul Marelui Premiu, la categoria Cel mai bun film și a anunțat favoritul “La La Land”, când de fapt marele câștigător era filmul “Moonlight”.

Duminică noaptea, în Los Angeles, au fost decernate Premiile Academiei Americane de Film, celebrele Oscaruri, care recompensează excelența în cinematografia anului 2016. Favoritul acestei ediții, filmul “La La Land” a câștigat 6 trofee, inclusiv premiul pentru Cel mai bun regizor.

Filmul “The Salesman”, o coproducție Iran-Franța, a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, în cometiție aflându-se și pelicula “Toni Erdmann” (Germania) cu producătorul Ana Solomon din România.

UPDATE Cel mai bun film: “Moonlight”

Casey Affleck – Cel mai bun actor în rol principal, pentru rolul din ”Manchester by the sea”.

Ceilalți nominaizați au fost Denzel Washington – ”Fences”, Andrew Garfield – „Hacksaw Ridge“, Ryan Gosling – „La La Land” și Viggo Mortensen – ”Captain Fantastic”. Acesta este primul Oscar câştigat din Cassey Affleck. Actorul american a mai fost nominalizat la Oscarul pentru rol secundar în anul 2008 pentru interpretarea din filmul ”The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford”.

Emma Stone – premiul pentru Cea mai bună actriță în rol principal, în „La La Land”

Emma Stone, actrița principală din musicalul „La La Land” a câștigat premiul pentru Cea mai bună actriţă în rol principal. Este pentru prima dată când Emma Stone primește un Oscar. Pe lista de nominalizate se mai aflau Isabelle Huppert – „Elle”, Natalie Portman – „Jackie” și Meryl Streep – „Florence Foster Jenkins”.

Damien Chazelle (“La La Land”) primește premiul pentru cel mai bun regizor

Damien Chazelle (“La La Land”) a primit duminică, la Los Angeles, premiul pentru cel mai bun regizor, în cadrul galei celei de a 89-a ediții a premiilor Academiei americane de film. Este cel mai tânăr regizor din istoria Hollywood-ului, la doar 32 de ani, care câștigă prețiosul trofeu.

Artistul a fost nominalizat la Oscar în 2015, la categoria ”cel mai bun scenariu adaptat”, cu filmul ”Whiplash”. În 2017, Damien Chazelle a fost nominalizat la două categorii – ”cel mai bun regizor” şi ”cel mai bun scenariu original”.

“Moonlight” — premiu pentru cel mai bun scenariu adaptat

Filmul “Moonlight” a primit duminică, la Los Angeles, premiul pentru cel mai bun scenariu adaptat, în cadrul celei de a 89-a ediții a premiilor Academiei americane de film. Scenariul este scris de Barry Jenkins, după o povestire de Tarell Alvin McCraney.

“Manchester by the Sea” – premiul pentru cel mai bun scenariu original

Filmul “Manchester by the Sea” a primit, duminică, la Los Angeles, premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original, în cadrul celei de a 89-a ediții a premiilor Academiei americane de film.

Semnatarul scenariului, Kenneth Lonergan, i-a avut drept contracandidați la această categorie pe Taylor Sheridan (“Hell or High Water”), Damien Chazelle (“La La Land”), Yorgos Lanthimos și Efthimis Filippou (“The Lobster”) și pe Mike Mills (“20th Century Women”).

„City of Stars” („La La Land”) – cel mai bun cântec

Oscarul pentru cel mai bun cântec revine melodiei „City of Stars” („La La Land”). Justin Hurwitz câștigă astfel două Oscaruri într-o seară. Tot el a câștigat și pentru coloana sonoră de la „La La Land”.

“Zootopia” – premiul pentru cel mai bun film de animație

“Zootopia” a primit, duminică seară, la Los Angeles, premiul Oscar pentru cel mai bun film de animație, în cadrul celei de 89-a ediții a galei premiilor Academiei americane de film.

La această categorie au mai fost nominalizate animațiile “Kubo and the Two Strings”, “Moana”, “The Red Turtle” și “My Life as a Zucchini”.

“The Salesman”, desemnat cel mai bun film străin

“The Salesman”, o coproducție Iran-Franța, a primit, duminică, la Los Angeles, premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, în cadrul celei de a 89-a ediții a premiilor Academiei americane de film.

La această categorie au mai fost nominalizate producțiile “Toni Erdmann” (Germania), “A Man Called Ove” (Suedia), “Land of Mine” (Danemarca) și “Tanna” (Australia).

În regia lui Asghar Farhadi, care a semnat și scenariul, cu Taraneh Alidoosti, Shahab Hosseini și Babak Karimi în roluri principale, filmul “The Salesman” spune povestea unui cuplu de actori iranieni a căror viață se complică într-o perioadă în care sunt nevoiți să se mute într-o altă locuință și repetă rolurile din celebra piesă a lui Arthur Miller, “Death of a Salesman”.

Viola Davis, premiată pentru cel mai bun rol secundar feminin

Viola Davis a primit, duminică seară, la Los Angeles, premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar feminin pentru rolul din producția “Fences”, regizată de Denzel Washington.

La această categorie au mai fost nominalizate actrițele Naomie Harris (“Moonlight”), Nicole Kidman (“Lion”), Octavia Spencer (“Hidden Figures”) și Michelle Williams (“Manchester by the Sea”).

Viola Davis, 51 de ani, a mai fost nominalizată la Oscar de două ori. Prima nominalizare s-a produs în 2009, pentru rol secundar cu filmul “Doubt”, iar cea de-a doua, pentru rol principal, în 2012 cu interpretarea din filmul “The Help”. Davis a câștigat cu rolul din “Fences” și un Glob de Aur, un premiu SAG (Screen Actors Guild) și alte premii din partea criticilor.

“O.J.: Made in America” – cel mai bun film documentar

Filmul “O.J.: Made in America” a obținut, duminică seară, la Los Angeles, premiul pentru cel mai bun documentar, în cadrul celei de a 89-a ediții a galei Oscarurilor.

Mahershala Ali a primit premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar

Actorul Mahershala Ali a primit, duminică seară, în cadrul celei de a 89-a gale a Oscarurilor, premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru interpretarea din filmul “Moonlight”.

La această categorie au mai fost nominalizați actorii Jeff Bridges (“Hell or High Water”), Lucas Hedges (“Manchester by the Sea”), Dev Patel (“Lion”) și Michael Shannon (“Nocturnal Animals”).

Lista completă a nominalizărilor Oscar 2017

Aflată anul acesta la cea de-a 89-a ediție, ceremonia de decernare a premiilor Oscar este organizată de Academia Americană de Film, organizație profesională onorifică, alcătuită din peste 6.000 de artiști și tehnicieni din lumea cinematografiei. Premiile Academiei Americane de Film, celebrele Oscaruri, vor recompensa, anul acesta, excelența în cinematografia anului 2016, în cadrul a 24 de categorii, la care se adaugă premiile onorifice, cele pentru realizări deosebite sau alte distincții.

Gazda ediției din acest an va fi comediantul, actorul și prezentatorul de televiziune Jimmy Kimmel. Lui i se va alătura o pleiadă de artiști, printre care cei patru câștigători la categoriile care recompensează cei mai buni actori ai ediției de anul trecut, Leonardo DiCaprio, Brie Larson, Mark Rylance și Alicia Vikander, scrie agerpres.ro.

Lista completă a nominalizărilor Oscar 2017

Cel mai bun film

„Arrival“

„Hacksaw Ridge“

„Hidden Figures“

„Fences“

„Hell or High Water“

„Lion“

„Manchester by the Sea“

„Moonlight“

„La La Land“

Cea mai bună actriţă în rol principal
Isabelle Huppert – „Elle“

Ruth Negga – „Loving“

Natalie Portman – „Jackie“

Emma Stone – „La La Land“

Meryl Streep – „Florence Foster Jenkins“

Cea mai bună actriţă în rol secundar

Viola Davis – „Fences“

Naomie Harris – „Moonlight“

Nicole Kidman – „Lion“

Octavia Spencer – „Hidden Figures“

Michelle Williams – „Manchester by the Sea“

Cel mai bun actor în rol principal:

Casey Affleck – ”Manchester by the sea”

Andrew Garfield – „Hacksaw Ridge“

Ryan Gosling – „La La Land”

Viggo Mortensen – ”Captain Fantastic”

Denzel Washington – ”Fences”

Cel mai bun actor în rol secundar:

Jeff Bridges, ”Hell or High Water”

Mahershala Ali, ”Moonlight”

Dev Patel, ”Lion”

Michael Shannon, ”Nocturnal Animals”

Cel mai bun regizor

Damien Chazelle –„La La Land“

Mel Gibson – „Hacksaw Ridge“

Barry Jenkins – „Moonlight“

Kenneth Lonergan – „Manchester by the Sea

Denis Villeneuve – „Arrival“

Cel mai bun scenariu original

Hell or High Water

La La Land

The Lobster

Manchester by the sea

20th century women

Cel mai bun scenariu adaptat

Arrival

Fences

Hidden Figures

Lion

Moonlight

CINEMATOGRAPHY

Arrival

La La Land

Lion

Moonlight

Cel mai bun film străin

„The Salesman“(Iran)

„Toni Erdmann“ (Germania-România)

„A Man Called Ove“ (Suedia)

„Land of Mine“ (Danemarca)

„Tanna“ (Australia)

Cel mai bun documentar;

„Fire at Sea“

„I Am Not Your Negro“

„Life Animated“

„13“

„O.J.: Made in America“

Cea mai bună imagine

„Arrival“

„La La Land“

„Lion“ „Moonlight“

„Silence“

Cel mai bun film de animaţie:

„Kubo and the Two Strings“

„Moana“

„My Life as a Zucchini“

„The Red Turtle“

„Zootopia“

Cele mai bune efecte vizuale

Rogue One: A Star Wars Story

The Jungle Book

Doctor Strange

Fantastic Beats and Where to Find Them

Arrival

The BFG

Kubo and the Two Strings

A Monster Calls

Live Action short film (Film scurt metraj) :

Ennemis Interieurs – Selim Azzazi

La Femme et le TGV – Timo von Gunten and Giacun Cadun

Silent Nights – Aske Bang și Kim Magnusson

Sing – Kristof Deak și Anna Udvardy

Timecode- Juanjo Gimenez

Favoritul clar este musicalul „La La Land“, care are deja în palmares un număr-record de Globuri de Aur – şapte, iar protagoniştii, actorii Emma Stone şi Ryan Gosling, nu vor lipsi nici de această dată de la categoriile de interpretare. Scris şi regizat de Damien Chazelle, „La La Land“ prezintă povestea Miei (Emma Stone), o actriţă aspirantă, şi a lui Sebastian (Ryan Gosling), un muzician îndrăgostit de jazz, care se zbat să atingă succesul. În Los Angeles-ul zilelor noastre, filmul surprinde bucuriile, dar şi dezamăgirile cotidiene a celor doi tineri care încearcă să-şi îndeplinească visele.




Related Posts


Certificat WebziareziareStiri Revista Presei