<<-- Vezi aici magazinele online recomandate de noi de unde puteti sa sa cumparati cu incredere -->>
flanco tinar depurtat mycloset emag emag fashionup

Profit anual aproape triplu fata de 2015 pentru Comelf Bistrita

Pe fondul unor afaceri relativ constante, Compania Comelf a obținut anul trecut un profit net de 4 milioane lei, semnificativ peste 2015.

Producătorul de utilaje Comelf (CMF) a realizat în 2016 venituri totale din exploatare de 181,27 milioane lei, cu numai 1,05% sub cele de 183,20 milioane lei din exercițiul financiar precedent. În același interval, cheltuielile operaționale s-au redus cu 2,14%, la 174,77 milioane lei, de la 178,60 milioane lei. În ceea ce privește costurile, compania denunța în raportarea la 9 luni dificultăți pe segmentul cheltuielilor cu personalul: „Există o permanentă tendință de plecare a angajaților cu experiență și pregatire în spațiul comunitar, iar piața muncii locală nu oferă soluții de înlocuire. Acțiunile intreprinse de societate nu au reușit să contracareze efectele acestui fenomen, astfel că lipsa forței de munca va deveni o problemă majoră pentru activitatea viitoare.”

Profitul din exploare s-a majorat, astfel, cu 41,08%, la 6,49 milioane lei, de la 4,60 milioane lei. Dinamica a fost însă amplă, +182,48% la nivelul profitului net, care a urcat la 4,00 milioane lei, de la 1,41 milioane lei.

Activele totale ale companiei erau la 31 decembrie 2016 de 183,62 milioane lei, cu 0,73% peste cele de 182,29 milioane lei de la 31 decembrie 2015. În același interval de raportare, datoriile totale au urcat cu 2,55%, la 110,42 milioane lei, de la 107,67 milioane lei.

Comelf, companie controlată în proporție de 77,59% prin Uzinsider de oamenii de afaceri Constantin Savu și Emanuel Babici, este listată la Bursa de Valori București, iar la ultimul preț de 2,20 lei/acțiune al titlurilor cu simbolul CMF, capitalizarea bursieră a companiei este de 51,51milioane lei (11,43 milioane euro).




Related Posts


Certificat WebziareziareStiri Revista Presei