Friday, March 29, 2024

Cele mai ieftine credite imobiliare în lei

Must Read

Băncile oferă în prezent credite imobiliare în lei la cele mai joase costuri. Dobânzile pornesc de la numai 3,64% pe an, iar rata unui credit de 270.000 de lei, contractat pe 30 de ani, ajunge la aproximativ 1.200 de lei și este în continuă scădere.

În condiţiile în care plafonul de garanţii de 500 de milioane de lei alocat suplimentar de Guvern pentru programul „Prima Casă“ acoperă doar dosarele de credit deja depuse la bănci, creditele imobiliare standard devin o alternativă pentru cei care vor să-şi achiziţioneze o locuinţă.
Cum tranzacțiile cu locuințe au crescut mult în raport cu anul trecut, și cererea de credite este în creștere. Cei care doresc să ia un împrumut imobiliar spre final de an au la îndemână produsele standard ale băncii. Costurile sunt similare celor de la „Prima Casă“, dar avansul pe care îl vor avea de achitat este ceva mai mare de 5%, nivelul practicat în programul guvernamental.

Costuri modice

Potrivit portalului Conso.ro, cel mai ieftin credit standard pentru locuință este oferit în prezent de brokerul Kiwi, în parteneriat cu Garanti Bank. Dobânda anuală efectivă (DAE) a împrumutului este de 3,64% pe an, iar pentru un împrumut de circa 270.000 de lei (echivalentul a 60.000 de euro, plafonul standard din programul „Prima Casă“), contractat pe 30 de ani, prima rată pe care o va avea de achitat clientul este de 1.197 de lei. Suma totală de rambursat este 440.800 de lei.

- Advertisement -

Costurile sunt similare și în cazul altor credite ieftine. Primele cele mai ieftine cinci oferte au dobânzi ce variază între 3,64 și 4,03% pe an și rate lunare ce se învârt în jurul a 1.200 de lei.

Avans între 15 și 30%

Chiar dacă încearcă să atragă clienții prin costul scăzut al creditului, băncile care au cele mai ieftine credite imobiliare standard, respectiv Garanti Bank, Raiffeisen Bank, Alpha Bank sau CEC Bank au condiții destul de restrictive în privința avansului. Creditul vândut prin intermediul brokerului Kiwi are un avans de 15%, și tot 15% este și aportul pe care CEC Bank îl cere de la clienți. Alpha Bank și Raiffeisen Bank solicită însă avansuri de 25 – 30% din valoarea imobilului.

Grad de îndatorare de până la 70%

Gradul de îndatorare acceptat de băncile menționate este cuprins între 45% și 70%. Acesta se calculează ca pondere a ratei lunare în venitul lunar eligibil, adică venitul lunar, din care se scad costurile cu utilitățile și alte cheltuieli lunare obligatorii. Pentru a putea suporta o rată de 1.200 de lei, având un grad de îndatorare mediu, de circa 50%, clientul ar trebui să aibă un venit eligibil (din care sunt exceptate cheltuielile cu utilitățile etc) de circa 2.400 de lei.

Rate mai ieftine cu 60 de lei

Costurile creditelor în lei sunt acum extrem de scăzute, în condițiile în dobânda interbancară ROBOR se află aporape de minimul istoric. Astfel, dobânda creditului se calculează în funcție indicele ROBOR la 3 sau 6 luni, la care se adaugă o marjă de circa 2,4 – 2,5 puncte. Ieri, indicele ROBOR la 3 luni era de 0,73%, în timp ce ROBOR la 6 luni era 0,95%.
De la începutul anului și până acum, atât indicele ROBOR la 3 luni, cât și indicele pentru 6 luni s-au redus consistent. Astfel, la începutul anului indicele ROBOR la 3 luni era de 1%, în timp ce indicele la șase luni era de 1,34%. Prin urmare, față de ianuarie, cei doi indici au scăzut până acum cu 0,27 puncte, respectiv cu 0,4 puncte. Pentru creditul luat ca exemplu, ieftinirea s-a reflectat în scăderi ale ratelor de până la 50 – 60 de lei.
Desigur, pericolul care apare și care trebuie luat în calcul de debitori este ca dobânda variabilă să crească, majorându-se și ratele.

Tranzacții imobiliare în creștere

Potrivit Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, tranzacțiile imobiliare au crescut în primele nou luni din 2016 cu 8,6% față de aceeași perioadă din 2015, până la 703.509 tranzacții. Cele mai multe tranzacții imobiliare, în primele nouă luni ale anului 2016, au fost înregistrate în București – 69.678, Ilfov – 40.158 și Timiș – 32.836. Numai în luna septembrie au fost tranzacționate 85.838 de imobile în toată țara, în creștere cu peste 1.200 față de luna precedentă.

Web
- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x