Thursday, April 18, 2024

FMI

FMI estimează că Marea Britanie va fi în acest an cea mai afectată de recesiune dintre țările dezvoltate. Germania va stagna economic, dar, pe...

Economia Marii Britanii ar urma să scadă cu -0,6% în 2023, potrivit proiecțiilor FMI, care spune acum că Germania și Italia nu vor intra totuși în recesiune, în ciuda datelor proaste de la finalul anului trecut. Pe total, FMI...

Piața imobiliară, prăbușire fără precedent. Prețurile vor scădea dramatic

Fondul Monetar Internaţional a anunțat o posibilă scădere a preţului locuinţelor de până la 10% în următorii trei ani. Pe măsură ce cresc ratele ipotecare şi se înăspresc condiţiile de creditare, lucrurile s-ar putea schimba radical. Fondul Monetar Internaţional a...

Mircea Coșea, revoltat după ce FMI a cerut guvernelor europene să nu-și mai sprijine cetățenii în criza energetică: „E paralel cu realitatea! / România...

Avertismentul FMI pentru guvernele din Europa, prin care a fost cerută retragerea sprijinului oferit cetățenilor, pe fondul crizei energetice, îl nemulțumește pe economistul Mircea Coșea.  Fostul ministru al Economiei a criticat poziția Fondului Monetar Internațional (FMI), care a ținut să...

TVA-ul ar putea crește pentru aceste produse! Recomandarea făcută de FMI pentru România

Fondul Monetar Internațional (FMI) a venit cu mai multe recomandări pentru România, iar printre acestea se numără majorarea ratei de colectare. Șeful misiunii FMI pentru țara noastră spune că nu este vorba despre a crește taxele. TVA-ul ar putea crește...

FMI, BERD şi Banca Mondială se declară “îngrozite şi profund îngrijorate” asupra consecinţelor ”ample” asupra economiei mondiale

Mai multe organizaţii economice internaţionale, precum Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, au atras vineri, 18 martie, atenţia asupra consecinţelor "ample" ale invaziei ruseşti în Ucraina pentru economia mondială, transmite AFP. Într-un comunicat comun de presă,...

F.M.I. reacționează: Poate duce falimentul Rusiei la o nouă criză financiară internațională?

Economia Rusiei se confruntă cu probleme majore, în urma sancțiunilor internaționale impuse de țările democratice, după declanșarea ”operațiunii speciale”, așa cum o numește Moscova, din Ucraina. Rubla a consemnat o devalorizare fără precedent și multe voci atrag atenția că Federația...

Joe Biden: “Revocăm Rusiei statutul de „Naţiunea cea mai favorizată””. Rusia va fi exclusă din FMI şi din Banca Mondială

Președintele SUA Joe Biden a susținut vineri, 11 martie, o declarație de presă la Casa Albă, în contextul agravării războiului din Ucraina. Acesta a anunțat noi sancțiuni care vizează Rusia. Astfel, președintele american a subliniat că, alături de G7 și Uniunea Europeană va cere revocarea...

Șefa FMI spune că inflaţia a durat mai mult şi a crescut peste aşteptări: “Ne putem aştepta la o lume predispusă la şocuri”

Directorul Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, consideră că este prea devreme să spună dacă lumea se confruntă cu o inflaţie susţinută şi a avertizat joi că un eventual eşec în a face economiile mai rezistente la şocurile viitoare ar...

F​MI înrăutăţeşte estimările privind economia mondială în 2022

Economia mondială ar urma să înregistreze un avans de 4,4% în 2022, faţă de o expansiune de 4,9% previzionată în octombrie, din cauza perspectivelor mai slabe din SUA şi China, şi a inflaţiei persistente, conform raportulului World Economic Outlook...

FMI trage semnalul de alarmă: Criptoactivele ar putea afecta stabilitatea financiară

Fondul Monetar Internațional – FMI avertizează că activele virtuale nu se mai află la marginea sistemului financiar, existând în acest moment o interconexiune tot mai mare între criptomonede și piețele financiare. Astfel, criptoactivele, cum ar fi Bitcoin, s-au maturizat dintr-o clasă de...
- Advertisement -

Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -