Thursday, March 28, 2024

Record costisitor pentru postul Realitatea TV

Must Read

Postul lui Vintu a cheltuit 650.000 de euro, dar va ajunge pe profit dupa difuzarea semifinalei. Ineditul sfert de finala al Cupei UEFA dintre Steaua si Rapid, dar si performanta nesperata a echipelor romanesti pe continent n-au bulversat doar lumea fotbalului, ci si pe cea media.

Sume fara precedent au fost platite de televiziuni pentru a cistiga la capitolul imagine, fara a avea certitudinea reusitei financiare. Riscul a fost impins la maximum de Realitatea TV, un post de nisa, axat pe stiri, care a transformat evenimentul fotbalistic intr-unul la nivel national.

27 de puncte de rating

Televiziunea lui Sorin Ovidiu Vintu a platit scump cele 27 de puncte de rating de joi seara: peste 650.000 de euro. Cistigul imediat, in afara de cei peste 300.000 de euro obtinuti din publicitate, este asigurarea ca va transmite si Steaua-Middlesbrough.

- Advertisement -

Dar meciul decisiv, de la Middlesbrough, din semifinale, va fi difuzat de TVR. “M-a sunat Vintu (n.r.: patronul postului Realitatea TV). Mi-a zis: «Gigi, sint sigur ca vei trece de Rapid, asa ca vreau si drepturile pentru semifinale. Iti dau 500.000 de euro.

Daca nu te califici, iti ramin toti banii». Uite asa am facut rost de atit de multi bani”, se lauda patronul Stelei, Gigi Becali, cu aceasta afacere.

O performanta similara a inregistrat Dinamo, care a primit jumatate de milion de euro pentru partida pe care “ciinii” au jucat-o impotriva lui Manchester United, in turul III preliminar al Ligii Campionilor, sezonul 2003/2004.

Realitatea TV a fost joi seara, pentru citeva ore, una dintre marile televiziuni nationale din Romania, cu o audienta medie de 27 de puncte si cu aproape 3.000.000 de telespectatori din mediul urban (50,5% market share).

Risti si cistigi

Ceea ce parea o afacere extrem de profitabila pentru clubul din Ghencea a devenit, in contextul in care Steaua va juca in semifinale cu gruparea engleza Middlesbrough, un tun pentru televiziunea lui Sorin Ovidiu Vintu.

Initial, pentru returul dintre Steaua si Rapid, RTV cumparase drepturile contra sumei de 200.000 de euro, plus TVA. Astfel ca, pentru semifinale, Steaua ar primi aproximativ 300.000 de euro. In schimb, numai din retransmiterea partidei in Anglia, televiziunea va primi intre 700.000 si un milion de euro.

La care se adauga banii din publicitate, semnificativi in contextul in care RTV si-a triplat baremele doar pentru meciul din sferturile de finala. Formatia britanica era rivnita si de Rapid, actionarul Jean Valvis declarind ca, in cazul in care giulestenii vor juca impotriva lui Middlesbrough, va primi garantat intre 800.000 si un milion de euro din Anglia.

Cheltuielile totale ale postului din Casa Presei au fost, insa, mult mai mari decit se astepta initial. Doar echipa de italieni si dotarile necesare transmisiei au costat peste 150.000 de euro.

La acestea s-au mai adaugat cheltuielile cu amenajarea studioului pe stadion, plata comentatorilor (aproximativ 5.000 de euro fiecare) si inaltarea unul balon cu aer cald, timp de 4-5 ore, la un pret de 900-1.000 euro pe ora.

TVR transmite finala

In comparatie, drepturile de difuzare a finalei Cupei UEFA, cumparate deja de TVR 1, au costat doar 50.000 de euro. Tot TVR 1 va transmite si meciul decisiv al semifinalei in care joaca Steaua. Drepturile de televizare pentru returul de la Middlesbrough au fost cumparate ieri de TVR 1 cu 100.000 de euro.

In cazul in care Steaua va ajunge in finala, afacerea facuta de TVR va insemna audiente si cistiguri din publicitate greu de egalat, in schimbul unei sume totale de doar 150.000 de euro.

Avantajul postului public este ca, meciurile fiind in afara tarii, nu va trebui sa asigure echipa si dotarea necesare transmisiunii.

In topul “all times”

Realitatea TV a fost lider de audienta intre orele 20.00 si 23.00, cu 21,6 puncte, iar cel mai vizionat minut a fost cel de la ora 22.20, cind ratingul Realitatea TV a fost de 33 de puncte. Cea mai mare medie a fost inregistrata in Bucuresti – 34,9 puncte.

Audienta pe mediul urban din timpul meciului Steaua – Rapid este a treia ca valoare din 2001 incoace, de la instituirea actualului sistem de masurare a audientei. Pe primele doua locuri ale topului se afla tot meciuri de fotbal: Rapid – Steaua, cu 34,5 puncte (Antena 1, 30 martie 2006) si Steaua – Villareal, cu 30.9 puncte (TVR 1, 16 martie 2005).

Banii pe publicitate

Surse din Realitatea TV au declarat ca incasarile din publicitate, pentru meciul Steaua – Rapid, se ridica la putin peste 300.000 de euro, iar conducerea postului se asteapta ca aceasta suma sa fie depasita la Steaua-Middlesbrough.

Cotidianul, 08 apr 2006

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x