Superbogatii ne-au aprins imaginatia cu masinile pe care acestia “simteau nevoia imperioasa” de a le avea.
Forbes a realizat un top al celor mai scumpe automobile in care gasim capodopere precum, Porsche Carrera GT si chiar masini cu mai mult de 1000 cai putere sub capota precum Veyron 16.4 de la Bugatti si Ultimate Aero de la SSC.
Astfel de masini fac ca Ferrari-urile si Aston Martin-urile sa para niste simple chilipiruri; in ciuda faimei lor, aceste masini sunt mult mai ieftine decat ce va prezinta Forbes. Printre cele 10 masini de top gasim doar doua produse de nume precum Porsche si Mercedes-Benz.
Nu doar ca aceste masini sunt rare, dar sunt si frumoase, indraznete si, de cele mai multe ori, atat de performante incat masinile “de duzina” sunt cu mult in urma lor. Vitezele lor maxime sunt puncte de referinta pentru toate celelalte masini.
Au o tehnologie avansata ce poate fi obtinuta doar de cei mai bogati clienti si care s-ar bucura fara nici un drept la replica de admiratia oricarui cunoscator.
“Astfel de masini nu s-ar construi daca nu ar exista clienti care sa le cumpere, iar lumea ar fi mai saraca pentru toate pistoanele” aflam dintr-un blog pe teme auto.
Cat de scumpe pot fi aceste masini? Ca sa va faceti o idee cat de cat corecta, ganditi-va ca in acest top nu au intrat nici Ferrari, nici Aston ori Bentley, nici Lamborghini ori Rolls-Royce. Doar doua Maybach-uri au reusit… cu greu.
Acest top s-a realizat doar dupa indelungate cercetari si aspre metodologii.
Lista se refera doar la masini care exista in mai multe exemplare. Prototipurile speciale nu au fost incluse.
De asemenea, pot fi construite la comanda clientului, masini care pot costa mii de dolari; totusi, astfel de masini nu intra in top, la fel cum nu intra in top nici masini care se construiesc acasa, in garajul propriu. Forbes nu putea lua in considerare nici masini care au fost modificate de catre alte firme.
Bineinteles, chiar daca exista mai multe variante ale unui nume de masina, nu s-a luat in considerare decat varianta cea mai scumpa. Cu alte cuvinte, desi exista multe editii ale super-masinii Zonda, realizate de Pagani, nu s-a introdus in top decat cea mai scumpa – si anume versiunea Clubsport a Zondei Roadster F C12S 7.3, in valoare de 667 mii de dolari.
Un astfel de top s-a realizat in colaborare, acolo unde s-a putut, cu constructorii de masini. Prin colaborare, ar trebui sa se inteleaga doar obtinerea de informatii corecte cu privire la preturile masinilor (tinand cont de diferentele de pret ce apar in diferitele zone ale lumii, trebuia sa se afle intai un pret de baza de la care s-a pornit) si nu neaparat testarea lor.
BaniiNostri.ro, 01 iul 2006