Friday, March 29, 2024

The Guardian, despre Romania in pragul aderarii

Must Read

“Ce e mic negru si bate la usa?” Raspuns: “viitorul”. Aceasta este, potrivit cotidianului britanic The Guardian, una din glumele la moda in Romania.

Totodata si inceputul unui articol publicat in editia de marti, articol ce isi propune o privire de ansamblu asupra Romaniei, cu doar sase saptamani inainte de aderarea la Uniunea Europeana.

Bancul e, potrivit The Guardian, un exemplu perfect asupra modulului in care gandesc romanii.

Romania va deveni a opta tara din UE ca numar de locuitori insa potrivit unor studii citate de cotidianul britanic, cea mai saraca. Salariul mediu reprezinta abia 16% din media UE, iar produsul intern brut doar 32% din media statelor europene, in ciuda cresterii economice sustinute.

- Advertisement -

Materialul evidentieaza ca Romania trebuie sa lupte cu o serie de prejudecati, cum ar fi aceea ca e una din cele mai corupte tari, alaturi de Bulgaria.

Romanii sunt, de asemenea, indignati de aparitia involuntara in filmul Borat, luand astfel locul locuitorilor din Kazakhstan al carui rol l-au interpretat.

Sunt totusi evidentiate performantele economice ale Romaniei din ultimii ani, cota unica de 16% si mana de lucru ieftina fiind considerate motoarele cresterii economice de 6% anual.

Cu toate acestea, Norbert Bakic, directorul Siemens, companie ce are o unitate de productie in Romania cu 255 de angajati, se plange jurnalistilor de la The Guardian de o deficienta a fortei de munca calificate.

“Doar una din cinci persoane trece testele de sanatate si educatie. Vederea slaba, cauzata de lipsa vitaminelor din hrana populatiei e una din marile probleme. Fructele erau o raritate in perioada comunista si se pare ca nici acum lucrurile nu stau mai bine.”, spune directorul Siemens.

Un turist aflat pentru prima oara in Romania ar putea fi uimit de numarul mare de reclame la tigari precum si de lipsa aproape completa a spatiilor pentru nefumatori. Speranta de viata in randul populatiei de sex masculin e de doar 68 de ani.

Materialul publicat de The Guardian nu omite nici problema tiganilor, despre care se spune ca sunt in continuare discriminati, numarul lor fiind apreciat intre 530 de mii si trei milioane.

Regele Cioaba se destainuie jurnalistilor de la The Guardian si considera ca aderarea la Uniunea Europeana va aduce un trai mai buna atat pentru rromi cat si pentru romani.

“UE si Banca Mondiala ne vor ajuta cu fonduri pentru crearea de locuri de munca” spune Cioaba.

In ciuda potentialului turistic foarte mare, The Guardian scrie ca in satele romanesti principalul mijloc de transport ramane calul si caruta, iar taranii isi rotiunjesc veniturile prin vanzarea cartofilor si laptelui de-a lungul drumurilor nationale. Nu este omisa nici problema gunoaielor ce sufoca peisajele de altfel extrem de frumoase.

In incheiere, The Guardian sugereaza ca experienta aderarii Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana va insemna totodata si inghetarea procesului de integrare a unor tari precum Turcia si Croatia.

HotNews.ro, R.S., 21 nov 2006

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x