iPHONE 6. Apple urmează să anunţe lansarea iPHONE 6 abia pe 9 septembrie, dar unii oameni deja au făcut comenzi pentru noul telefon şi aşteaptă în faţa reprezentanţei din New York, fiind pregătiţi cu scaune şi saci de dormit. iPHONE 6 va fi lansat pe 9 septembrie. Noul iPhone 6 va fi anunţat într-un eveniment special de către Apple pe 9 septembrie, ceea ce înseamnă că telefonul va deveni disponibil în magazine cel mai probabil 10 zile mai târziu.

iapplemagescad9b7l2_86224900

Însă în faţa magazinului oficial Apple din New York câţiva oameni aşteaptă deja telefonul şi sunt hotărâţi să nu îşi părăsească posturile, potrivit unui material al postului CNBC. “Vrem să batem recordul, care a fost de 18 zile”, a spus Brian Ceballo, care se află de duminică în faţa magazinului. Însă cei care ocupă primele locuri la coadă au şi alte motive în afară de a cumpăra pur şi simplu telefonul.

A devenit oficial. Apple va lansa noul iPhone 6 pe 9 septembrie. Va fi cel mai spectaculos smartphone din istoria companiei. Optimişti, oficialii Apple se asteapta ca telefonul, mai mare si mai puternic, sa aiba impactul pe care l-a avut primul smartphone iPhone, care a schimbat din temelii piata telecomunicatiilor.

Pana sa-l vedem oficial, pe internet continua sa apara imagini spion cu iPhone 6. Iar cele mai bune, cu carcasa telefonului, le puteti vedea in acest material, preluate de pe site-ul WeiFeng dinChina, un portal cu puternice conexiuni in randul furnizorilor Apple. Apple se asteapta la un succes urias cu noul smartphone iPhone 6, motiv pentru care a comandat furnizorilor intre 70 si 80 de milioane de unitati. Potrivit unei analize trimise investitorilor, analistii de la RBC estimeaza ca Apple va vinde, in prima saptamana, peste 10 milioane de terminale iPhone 6, relatează Gadgeterport.ro.

“Foxconn si Pegatron afirma ca Apple le-a setat un plan de productie ce vizeaza 70-80 de milioane de iPhone 6 pe stoc, din ambele modele, de 4,7 respectiv 5,5 inchi”, a declarat analistul Amit Daryanani.

Comenzile se anunta, astfel, cu 36% mai mari decat in cazul modelelor lansate anul trecut, iPhone 5s si iPhone 5c. Apple a vandut 9 milioane de telefoane din seria 5 in primul weekend de la lansarea oficiala, record ce urmeaza sa fie batut, cel mai probabil, de noua generatie iPhone 6. Dacă v-aţi săturat de carcase de iPhone 6 ,,scăpate” pe internet, de această dată vorbim de un manual al noului aparat ce pare a fi oficial. Într-o perioadă în care nu trece o zi fără să aflăm ceva posibil sau probabil despre iPhone 6, este plăcut să vedem că măcar sursa acestor informaţii nu rămâne niciodată aceeaşi.

De această dată este vorba de un iPhone 6 Quick Start Guide sau manualul pe care îl veţi găsi în cutia fiecărui nou smartphone produs de Apple. Respectivul document, ce pare a fi oficial, a fost publicat pentru prima oară de cei de la NoWhereElse.fr, o publicaţie online care a făcut o treabă foarte bună în trecut în a publica zvonuri ce în timp s-au dovedit a fi adevărate. Imortalizat în imaginea de mai jos, manualul detaliază câteva schimbări la care ne putem aştepta odată cu lansarea iPhone 6.

China Mobile, cel mai mare operator de telefonie mobilă si date din lume, a inceput sa primeasca comenzi pentru noua generatie iPhone 6, smartphone care urmeaza sa fie prezentat de Apple pe 9 septembrie.

Chinezii asteapta comenzi pentru ambele modele de 4,7 respectiv 5,5 inchi. Aceasta poate fi privita drept prima confirmare oficiala ca Apple va lansa smartphone-ul in cele doua variante de ecran. Interesant este ca, de cand a inceput sa primeasca precomenzile, China Mobile a inregistrat deja 33.000 de solicitari. Potrivit surselor, smartphone-ul ar urma sa coste 810 dolari.

Apple se asteapta la un succes urias cu noul smartphone iPhone 6, motiv pentru care a comandat furnizorilor intre 70 si 80 de milioane de unitati. Potrivit unei analize trimise investitorilor, analistii de la RBC estimeaza ca Apple va vinde, in prima saptamana, peste 10 milioane de terminale iPhone 6. Ambele modele iPhone 6 vor avea un profil metalic si vor fi mai subtiri cu 9% fata de iPhone 5s, insa mai grele cu 10%.

Potrivit TechCrunch, noul iPhone 6 va veni si cu o camera mai buna (cel mai probabil nou senzor foto/video de 13 MP Sony Exmor) si va include, in sfarsit, si NFC – tehnologie care va permite utilizatorului sa foloseasca telefonul pentru tot felul de activitati, de la deschiderea usilor cu cip electronic la platile la cumparaturi.

Alec_Stocks_RO


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.