Thursday, March 28, 2024

Diferentele dintre un produs resigilat, unul refurbished si unul second hand. Ce merita sa cumperi si care este cea mai convenabila solutie?

Must Read

Am tot auzit in ultima vreme despre o popularizare a produselor resigilate, despre faptul ca se vand foarte bine datorita unui pret mai bun, dar de cele mai multe ori se creeaza confuzii intre produsele resigilate si cele refurbished sau second hand. Care este totusi diferenta dintre cele trei tipuri de produse, intrucat sunt mari diferentele?

La o prima vedere, produsele resigilate sunt de fapt echipamente noi, returnate de utilizatori dupa o perioada de doar cateva zile de la achizitie si sunt revandute la un pret putin mai mic decat cel initial, produsele IT Refurbished sunt echipamente IT profesionale, in special echipamente brand, Dell, HP, Lenovo, Fujitsu, trecute printr-un sistem triplu de selectie, testate si ambalate conform unor inalte standarde tehnice, in vreme ce produsele second hand sunt produse vechi, dar ieftine, care prezinta defecte de cele mai multe ori minore la nivel estetic, dar functioneaza in parametri optimi.

In Romania, marii retaileri din piata electroIT au fost primii care au lansat pe piata formatul de vanzare sub forma de produse resigilate, doar ca acesta s-a popularizat o data cu introducerea acestuia si de catre eMAG, cel mai mare retailer online la nivel local.

Ce este, de fapt, un produs resigilat?

Sa luam un exemplu simplu: comandam un produs, il achitam, ajunge acasa, il desfacem, dar din anumite motive el nu se ridica la nivelul asteptarilor noastre, motiv pentru care ne propunem sa il returnam. Marii retaileri ofera posibilitatea de retur chiar si in termen de 30 de zile de la data achizitiei, ceea ce ofera posibilitatea clientului de a testa pentru mai mult timp produsul cumparat si de a se asigura ca se incadreaza sau nu in cerintele acestuia.

- Advertisement -

Daca produsul achizitionat prezinta un defect major (ex: ecran spart la un televizor, echipament nefunctional sau orice alta problema de natura tehnica ce nu poate fi remediata), acest produs (teoretic!) ar trebui retras de la vanzare. Exista insa si categoria de produse returnate din alte varii motive, fara ca acesta sa prezinte un defect major, asa cum aminteam mai sus, categoria clientilor care cumpara produse dar care nu se ridica la nivelul asteptarilor lor. Aceste produse, mai apoi, dupa o testare prealabila revin in magazinele de specialitate, sub denumirea de RESIGILATE, magazinele online dedicand chiar o categorie speciala acestui tip de produse.

Asa se face ca eMAG, cel mai mare magazin online din Romania, ofera in momentul de fata produse resigilate la principalele categorii de produse comercializate, printre care Laptop-uri, Tablete si Telefoane, PC-uri, televizoare, electronice si electrocasnice, ingrijire personala, carti, Casa si Gradina, Auto sau jucarii. Reducerile la produsele resigilate, in acest caz, pot ajunge si la 60%.

Am gasit chiar cateva oferte demne de luat in seama atunci cand ne gandim sa achizitionam un produs. De exemplu tableta Lenovo IdeaPad Yoga B6000 cu procesor pe patru nuclee, care noua are un pret de 1.200 de lei, poate fi achizitionata ca produs resigilat la un pret de numai 870 de lei, beneficiind de o reducere de aproape 40%, produsul vand ca si resigilat avand insa ambalajul original deschis. Tableta dispune de un ecran de 8 inch si o tehnologie care ofera posibilitatea utilizatorului sa se uite la continutul dorit din orice unghi, calitatea imaginii nefiind afectata.

Pentru ca tot se apropie Valentine’s Day si vrei sa faci un cadou persoanei dragi si il/o stii pe acesta(aceasta) ca se deplaseaza mult in interes de serviciu, te poti gandi atunci la acest troller extrem de util, care care un pret de 300 de lei nou, si redus cu 25%, la 240 de lei aflat in categoria de resigilat. Retailerul da asigurari aici ca produsul nu are niciun defect, ci doar ambalajul original a fost deschis si deteriorat. Merita sa fie vazut, zicem noi!

Oferta eMAG la acest capitol este foarte bogata. Sunt aproape 100 de pagini cu produse care au si echipamente resigilate, in total circa 4.000 de produse aflate la preturi mici si defecte zero.

Nu doar eMAG are oferte bune la produsele resigilate – si evoMAG are o categorie speciala dedicata echipamentelor resigilate. Aici produsele vandute au reduceri si de 80% fata de pretul unui echipament comercializat ca nou.

Printre alti retaileri online care ofera servicii de vanzare de produse resigilate se mai numara si MarketOnline sau F64.ro, cel mai mare magazin online specializat pe echipamente foto-video din regiune.

Ce este acela un echipament refurbished si ce avantaje are?

Produsele IT Refurbished sunt echipamente IT profesionale, in special echipamente brand ale Dell, HP, Lenovo, Fujitsu, trecute printr-un sistem triplu de selectie, testate si ambalate conform unor inalte standarde tehnice. CIT Grup, unul dintre cele mai cunoscute magazine care comercializeaza si online astfel de echipamente, sustine ca aceste produse beneficiaza in plus de sisteme de operare Microsoft Refurbished, sunt comercializate in conditii de garantie superioara celei oferita in cazul unui produs similar nou, majoritatea produselor refurbished avand o garantie de 3 ani si un pret cu 30-80% mai mic.

„Avantajul major al unui produs refurbished este pretul de achizitie, echipament fiind un produs recertificat si reintrodus in piata la un pret mai mic cu minim 30% dar care poate merge chiar pana la 80% din pretul initial, in vreme ce un produs resigilat este foarte aproape de un produs nou. Acest avantaj al pretului ofera un beneficiu major pentru micii distribuitori care isi pot permite sa lucreze cu marje mult mai bune, de 20 – 30% pentru calculatoare, laptopuri, servere, fata de marje de 3-5% in cazul produselor noi. Conceptul refurbished pentru revanzare este generator de business. Pe o piata sufocata de marii jucatori, firmele mici s-au speriat si nu mai tin produse pe stoc, service-urile aduc produse in special la comanda, micul magazin IT aproape ca a disparut din cauza fortei marilor jucatori din piata, rulajului mai mic si marjei de profit insignifiante”, a declarat pentru wall-street.roDan Iliescu (foto mai jos in stanga, alaturi de Lucian Muresan), CEO-ul CITGrup, companie cu sediul in Timisoara.

Potrivit reprezentantului CIT Grup, piata refurbished inregistreaza anual cresteri procentuale de doua cifre de la un an la altul si asta datorita unei cunoasteri din ce in ce mai bune a conceptului refurbished in sine. „In acest moment, un echipament IT refurbished (atentie refurbished nu este egal second hand) e pur si simplu cea mai pragmatica solutie atat pentru o companie cat si pentru persoane fizice, datorita avantajelor pe care le ofera”, a mai aratat Dan Iliescu.

Un exemplu in acest sens il reprezinta categoria refurbished a PC-urilor, acolo unde CIT Grup vinde echipamente de calcul echipate cu un procesor i7 la pretul nou doar al unui procesor i7. De exemplu un calculator Fujitsu Siemens cu i7, 4 GB RAM DDR3, placa video grafica profesionala Nvidia FX Quadro si sistem de operare inclus, are un pret de circa 1.800 lei fara TVA.

CIT Grup a incheiat anul precedent cu un plus de 30% la afaceri, ceea ce le-a asigurat depasirea pragului de 5 milioane de euro in vanzari. Mai multe despre povestea de succes a timisorenilor de la CIT Grup puteti citi in articolul Au inceput cu 500 de marci, iar astazi fac milioane de euro din vanzarea de calculatoare reconditionate: “Este un domeniu care nu a cunoscut criza”

Ce sunt echipamentele Second – Hand?

Imediat dupa boom-ul PC-urilor au aparut foarte multe magazine care comercializau produse second hand, aduse din diferite tari din Europa, un business care s-a dezvoltat puternic in ultimii ani, iar cand retailerilor din piata le-a mers mai greu, aceste business-uri au profitat de context si s-au dezvoltat exponential. Este aici cazul atat al CIT Grup, companie care pe langa echipamente refurbished comercializeaza si second – hand, dar si al Interlink sau Madd Computers, companii recunoscute pe acest segment.

Echipamentele second hand sunt de fapt calculatoare vechi, inca functionale, care prezinta insa diferite probleme estetice – in cele mai dese randuri, dar care functioneaza fara probleme, fiind echipamente ideale pentru companii mici, pentru care achizitia sistemelor de calcul poate fi o problema importanta. Asa se face ca in ofertele magazinelor specializate, produsele second hand pot ajunge si la reduceri de 80%.

Tu ce parere ai despre echipamentele resigilate? Dar despre cele refurbished? Ai incercat vreodata sa cumperi unul second hand? Ce experiente ai avut si cat de serioase sunt magazinele din Romania?

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x