Friday, April 19, 2024

Avion prabusit in Franta. Toti cei 150 de oameni de la bord au murit

Must Read

Update: Condițiile meteo din zona unde s-a prăbușit marți avionul Airbus A320 al companiei low-cost Germanwings, în partea de sud a Alpilor francezi, erau excelente, relatează mass-media specializată franceză, citată de agenția EFE. Potrivit postului Meteo, spre deosebire de restul teritoriului francez, în zona accidentului condițiile erau optime, pe parcursul întregii dimineți aerul fiind uscat, cerul – complet degajat, iar vântul – slab sau aproape inexistent. Tot potrivit Meteo, înainte de a ajunge deasupra Franței, avionul a traversat mai multe zone cu turbulențe, unde au fost consemnate precipitații și furtuni, mai ales deasupra regiunii mediteraneene și a Golfului Leon

Secretarul de stat pentru transporturi din Franța, Alain Vidalies, a informat marți că elicoptere de salvare au localizat resturi ale fuselajului și câteva cadavre în zona în care s-a prăbușit avionul companiei Germanwings, în departamentul Alpes de Haute Provence dinFranța, informează EFE. Echipele de salvare au fost deja puse în alertă pentru a se deplasa la locul prăbușirii, ‘inaccesibil pe șosea, scrie agerpres.ro.

Update: Avionul Airbus A320 al companiei Germanwings a lansat un S.O.S. înainte de a se prăbuși marți în apropiere de Prads-Haute-Bléone, în departamentul Alpes de Haute Provence, a informat Direcția Generală a Aviației Civile franceze (DGAC), într-un comunicat citat de EFE, scrie agerpres.ro.

“Avionul a lansat un S.O.S. la orele locale 10:47 (09:47 GMT), în timp ce cobora la o altitudine de 1.524 de metri, în apropiere de Barcelonette, în Alpes de Haute Provence”, a anunțat DGAC.

- Advertisement -

Totodată, compania germană Germanwings a anunțat că avionul de tip Airbus A320 transporta 150 de persoane — 144 de pasageri și șase membri ai echipajului — nu 148, așa cum s-a anunțat inițial. ‘Conform informațiilor disponibile la ora actuală, nu putem preciza dacă și câte persoane au supraviețuit’ accidentului, a declarat șeful companiei, Oliver Wagner, pentru postul de televiziune german n-tv.

Victime sunt spanioli, francezi, germani și turci

Printre victimele accidentului aviatic produs marți în sud-estul Franței sunt persoane de origine germană, spaniolă și turcă, a declarat președintele francez Francois Hollande, potrivit AFP.

‘Printre victime sunt spanioli, (…), victime de alte naționalități, în special germani și turci. Se pare că nu există francezi printre victime, dar nu avem o certitudine totală’, a afirmat Hollande după ce a avut o scurtă întrevedere cu regele Spaniei, Felipe al VI-lea, care și-a anulat vizita pe care tocmai o începuse în Franța ca urmare a catastrofei aviatice.

Reacția Angelei Merkel

Cancelarul german Angela Merkel s-a declarat ‘bulversată’ de accidentul aviatic produs marți în sud-estul Franței în care a fost implicat un avion al companiei germane Germanwings ce asigura legătura între Barcelona (Spania) și Düsseldorf (Germania), a indicat un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin , citat de AFP.

ngela Merkel și-a anulat întâlnirile prevăzute pentru marți și a avut convorbiri telefonice cu președintele francez Francois Hollande și cu premierul spaniol Mariano Rajoy, a mai indicat același purtător de cuvânt. Conform aceleiași surse, ministrul german al transporturilor Alexander Dobrindt și ambasadorul Germaniei la Paris se află în drum spre locul accidentului.

Oficial francez: “Niciun supraviețuitor” în urma prăbușirii avionului Airbus în Alpii francezi

‘Nu există niciun supraviețuitor’ în urma prăbușirii avionului de tip Airbus A320 în Alpii francezi, a anunțat marți Alain Vidalies, secretar de stat în Ministerul Transporturilor din Franța, relatează AFP.

Cine este compania low cost al cărei avion s-a prăbușit

AVION PRĂBUȘIT FRANȚA. Catastrofa aviatică în care este implicată compania franceză Germanwings ar putea opri planurile ambționase ale grupului Lufthansa, deținătoarea acesteia. Principalii adversari erau Ryanair și Easyjet.

AVION PRĂBUȘIT FRANȚA. 148 de oameni la bord

AVION PRĂBUȘIT FRANȚA. Un avion de pasageri al companiei Germanwings s-a prăbuşit în Franţa. Este vorba despre o cursă Spania-Germania. Avionul plecase de la Barcelona şi se îndrepta spre Düsseldorf.

AVION PRĂBUȘIT FRANȚA. Aeronava, un Airbus A320, avea 148 de persoane la bord. Potrivit BBC, 142 erau pasageri şi 6 erau membri ai echipajului.

Accidentul s-a produs în jurul orei locale 11:00 (12:00 ora României), când echipajul a trimis un semnal SOS, după care aparatul a dispărut şi de pe radare. Avionul Airbus A320 este unul dintre cele mai populare aparate de linie, care există în dotarea tuturor companiilor aviatice.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x