Cine este, de fapt, Dumnezeu? Explicatiile teologice si stiintifice despre existenta lui Dumnezeu

Imaginea lui Dumnezeu este asociată aproape de fiecare dată cu aceea a unui bătrân cu barbă albă, atotputernic şi atotştiutor. Variaţiile acestui portret diferă foarte puţin de la o religie la alta, chiar dacă în filme artistice sau în romane Dumnezeu a căpătat şi alte aspecte.

Redactorii „Adevărul“ au discutat despre existenţa lui Dumnezeu cu un preot din Constanţa, care a studiat toate aceste aspecte din punct de vedere teologic, filosofic şi ştiinţific. Preotul Ioan Rusu spune că gândirea teologică porneşte de la o idee luată din Vechiul Testament: „De la El pornesc şi spre El se îndreaptă toate creaturile. El este izvorul întregii existenţe, fiind existenţa însăşi: El este «O ovtos on»“.

3 puncte de vedere despre Dumnezeu

„Toate atributele lui Dumnezeu, ca imaterialitatea, transcendenţa, absoluitatea şi perfecţiunea, atotputernicia şi atotprezenţa sunt prezentate şi dezbătute de gândirea patristică cu un lux de cunoştinţe, cu o siguranţă, cu o precizie şi cu o eleganţă logică şi metodologică, cum rar se întâlnesc în filosofia profană. Origen în Peri Arhon, Sf. Grigorie de Nazianz în Discursuri teologice, Sf. Grigorie de Nyssa în Marele cuvânt catehetic, Sf. Dionisie Areopagitul în Numele divine şi Ioan Damaschin în Dogmatică şi Dialectică au scris pagini model de clasicism filosofic. Argumentele ontologic, cosmologic şi istoric pentru dovedirea existenţei lui Dumnezeu sunt şi astăzi valabile în forma în care le-a creat şi le-a prezentat gândirea patristică. Teoria patristică a cunoaşterii lui Dumnezeu e un superb salt epistemologic şi metafizic nedepăşit până astăzi de nici o teorie a cunoaşterii”, spune preotul Ioan Rusu.

Gândirea teologică reprezintă o îmbinare de elemente istorice, de raţiune, ştiinţă şi de revelaţie supranaturală pentru dovedirea existenţei lui Dumnezeu. Preotul constănţean spune că armonizarea acestor elemente ce par unora incredibile şi inacceptabile.a apărut încă din antichitate. Primul element al metodei gândirii patristice este faptul real, necontestat de nimeni, al istoricităţii venirii lui Dumnezeu în lume prin întruparea, viaţa şi faptele lui Iisus Hristos. Al doilea element al acestei metode este cercetarea cu ajutorul raţiunii atât cât aceasta se poate întinde şi lucra. Teologia selectează şi utilizează achiziţiile raţiunii umane din toate filosofiile şi ştiinţele vremii. Dar ea nu admite toate produsele raţiunii fără distincţie.

Unele din aceste produse sunt erori datorate întunecării parţiale, altele datorate limitelor fireşti ale raţiunii”, spune părintele Rusu. Preotul spune că gândirea patristică nu evită, ci cultivă cercetarea ştiinţifică. „Ştiintele naturale, ştiinţele exacte au fost obiectul de studiu al multora din Sfinţii Părinţi. E destul să menţionăm şcoala alexandrină, şcoala cezareeană, şcoala antiohiană, apoi pe cei doi fraţi Sfinţii Vasile cel Mare şi Grigorie de Nyssa, în fine pe Sfântul Ioan Damaschin, în ale căror opere e pusă la contribuţie întreaga ştiinţă a vremii lor.” Preotul constănţean ne aduce aminte că omul de ştiinţă Jean Guiton admite în cartea sa “Dumnezeu şi ştiinţa” că în cunoaştere există limite fizice. Fizicianul german Max Plank vorbea în anul 1900 despre această barieră fizică.

„Este vorba despre cuantumul de acţiune, cunoscut sub numele de constanta lui Plank. De când a apărut teoria Big Bangului nimeni nu a reuşit să treacă de constanta lui Plank, mai mult decât prin simple speculaţii privitoare la momentul 0 al creaţiei“, spune preotul Ioan Rusu.

Părintele este de părere că “neuroştiinţele ar încerca să convingă prin reprezentanţii lor că experienţele spirituale sunt consecinţa configuraţiei cerebrale. Creierul uman a fost configurat din punct de vedere genetic să încurajeze credinţa religioasă. Concluziile neuroştiinţei au fost că ideea de Dumnezeu dezvoltată de creierul uman a ajuns în punctul actual deoarece ea trebuia antropomorfizată ca să fie acceptabilă şi credibilă. De aici şi toate reacţiile oamenilor care folosesc acest tip de logică la reprezentările iconografice ale divinităţii. Ei le consideră o încercare de antropomorfizare a ideii de divinitate plăsmuită de creierul nostru”.

Preotul Ioan Rusu are câteva exemple de oameni de ştiinţă care au vorbit despre existenţa lui Dumnezeu. Biofizicianul Pierre Lecomte de Noüy spunea “Cei care fără nici o dovadă s-au trudit sistematic să distrugă ideea de Dumnezeu au făcut un lucru josnic şi antiştiinţific… Departe de a fi ajutat alţi oameni de ştiinţă pe care îi invidiez, sprijinit de o credinţă de nezguduit, am pornit în viaţă cu scepticismul distrugător care era atunci la modă. Mi-au trebuit 30 de ani de laborator pentru a ajunge la concluzia că cei care aveau datoria să mă lumineze, ca să nu-şi mărturisească neştiinţa, m-au minţit în mod deliberat.

Convingerea mea de astăzi este raţională. Am ajuns la ea pe căile biologiei şi ale fizicii şi sunt convins că nu este cu putinţă că un om de ştiinţă care raţionează să nu ajungă la acest rezultat, dacă nu este orb sau de rea credinţă. Dar drumul pe care l-am urmat eu este lăturalnic, nu este cel bun. De aceea, ca alţii să evite imensa pierdere de timp şi eforturi pe care le-am suferit eu, mă ridic cu toată puterea împotriva răutăţii păstorilor vicleni.”. O altă mărturie îi aparţine fizicianului Serge Tarassenco de la centrul nuclear de la Saclay:

“Când timpul, această noţiune atât de relativă întâlneşte domeniul Absolutului, cel al luminii libere şi integrale, se transformă în veşnicie… or, în lumina promisiunilor Evangheliei nu mai am nevoie să-mi construiesc o navă spaţială perfecţionată care va putea să mă ducă cu o viteză apropiată de cea a luminii, dar vai!, fără să o egaleze vreodată, căci am primit şi am acceptat deja o putere la fel de minunată, cea de a deveni copil al lui Dumnezeu printr-o transformare lentă, dar sigură,… Ştim acum că istoria oamenilor are un sens, un sens minunat… aproape de necrezut de mintea omenească!

Destinul nostru este acela de a deveni copii ai lui Dumnezeu, căci putem să-I acceptăm puterea care ne eliberează progresiv,…, putere care supune acceptării (sau refuzului) noastre (nostru) posibilităţi minunate de biruinţă… asupra efectelor acestei entropii, a acestei funcţii de dezordine a universului, înainte de a ne elibera total, când vom învia pentru veşnicie.

Toată istoria oamenilor de la creaţie până astăzi se îndreaptă spre acest moment situat în centrul timpului şi al spaţiului, această lumină în noaptea vremilor… Golgota… dimineaţa Paştilor… descoperirea lui Dumnezeu făcută astfel ca omul să devină fiu al lui Dumnezeu. Astfel, această imagine profundă a lumi pe care atât de mult a iubit-o Dumnezeu se transformă într-o adevărată orientare a vieţii mele o neîncetată încurajare pentru a prinde clipă care trece ca să pregătesc cu toate puterile mele şi cu toate faptele mele, venirea Cunoaşterii Absolute şi a Mântuirii desăvârşite.”

Bătrânul cu păr şi barbă albă

Preotul Ioan Rusu crede că întruparea lui Dumnezeu a fost un fapt real şi istoric. Reprezentarea lui Dumnezeu ca fiind un bătrând cu părul alb şi barbă albă este considerată a fi improprie de către Biserică şi asta pentru că „acest tip de reprezentare nu îi aparţine lui Dumnezeu Tatăl, ci tot lui Hristos cel întrupat. El poate fi vizibil şi reprezentat iconografic“.

Acea reprezentare îi aparţine proorocului Daniel, iar ea este una simbolică pentru că vrea să arate veşnicia lui Dumnezeu. Preotul Ioan Rusu spune că El nu se poate vedea niciodată. “Faţa Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate vedea omul faţa Mea şi să trăiască”.

“O altă reprezentare iconografică folosită în Biserică este cea a Sfintei Treimi de la stejarul din Mamvri. Este vorba despre vizita descrisă de Moise în cartea Facerea capitolul 18, în care Dumnezeu sub chipul a trei tineri îi face o vizită patriarhului Avraam. Aceasta reprezentare este şi ea simbolică dar este singura reprezentare canoică a Sf. Treimi întrucât reprezintă cele trei personae egale”, explică preotul Ioan Rusu.

Filmele artistice şi Dumnezeu cu chip de bărbat de culoare sau femeie

Unul dintre personajele apreciate din filme care a jucat rolul lui Dumnezeu este actorul de culoare Morgan Freeman. Vocea lui gravă, îmbrăcămintea albă dar elegantă, bunătatea, inteligenţa şi simţul umorului sunt doar câteva dintre atributele acelui Dumnezeu. Dar el nu a fost singurul. Cântăreaţa Alanis Morrissette a întruchipat un Dumnezeu original în filmul “Dogma” din 1999.

În filmul de animaţie “Prinţul Egiptului”, Dumnezeu este reprezentat ca o flacără care îi vorbeşte lui Moise. Vocea actorului Val Kilmer a rămas în istoria filmului drept una foarte puternică şi în acelaşi timp blândă. Preotul Ioan Rusu spune că “Dumnezeu este un duh, aşa că nu este sexuat, nu are gen. Asemenea lui Dumnezeu nici îngerii care sunt duhuri nu au gen. Genul intervine numai in lumea materială, deoarece este singura formă complementară de înmulţire şi perpetuare. Întreaga noastră credinţă în Dumnezeu se bazează în primul rând pe Revelaţia Dumnezeiască din Sf. Scriptură şi Sf. Tradiţie, unde ne adresăm lui Dumnezeu ca Tatăl sau ca Fiul sau ca Duhul Sfânt pentru aşa a fost descoperit de Hristos.

Este numit Tatăl pentru că din El s-a născut Fiul şi purcede Duhul Sfânt. Cum s-a întâmplat asta nu putem înţelege ci acceptăm prin credinţă. Orice reprezentare feminină a lui Dumnezeu contravene cu datele Revelaţiei Divine care ne-a învăţat să vorbim despre Dumnezeu la masculine întrucât se numea Tatăl, sau Fiul. Treimea despre care ne-a învăţat Hristos nu lasă loc de interpretare într-o formă feminină”.

În ceea ce priveşte reprezentările din Vechiul Testament, preotul constănţean spune că ele prevesteau venirea Fiului lui Dumnezeu în trup. “Odată cu venirea sa în trup revelaţia este deplină pentru că Hristos ne-a descoperit adevărul deplin despre Dumnezeu şi lucrarea lui în noi şi în lume”, a încheiat preotul Ioan Rusu.