Președintele Klaus Iohannis a refuzat să își mai țină discursul în această seară la Templu Coral, unde fusese invitat împreună cu premierul și Patriarhul la o dezbatere despre Decalog și Justiție.
Inițial, conform programului Iohannis trebuia să fie primul vorbitor, însă organizatorii i-au dat cuvantul lui Daniel, apoi lui Victor Ponta.
Vizibil iritat, când a fost invitat să-ți țină discursul, după premier, Iohannis a dat din mână că nu mai vrea. A fost nevoie de insistențe pentru ca acesta să-și țină totuși discursul.
„Dacă președintele știa că vorbește primul și a văzut că nu vorbește primul, normal că s-a supărat. nu știu cine a schimbat programul.
Se poate să fi fost o eroare. Eu l-am rugat să țină seama de plecăciunile unui om bătrân”, a declarat ulterior Aurel vainer, deputatul evreilor, explicând că el l-a rugat pe Iohannis să își țină totuși discursul.