Wednesday, April 24, 2024

Revolutie: Dispar stampilele de la 1 iulie

Must Read

Oamenii de afaceri solicită autorităţilor simplificări suplimentare în zona administrativă, după ce au obţinut promisiunea Ministerului Finanţelor Publice de a se elimina ştampila din data de 1 iulie a acestui an. Reprezentanții mediului de afaceri susțin ca au avut deja întâlniri cu ministrul Finanțelor Publice în care au fost încurajați să vină cu propuneri de simplificare a procedurilor.

“Odată cu acest nou Cod Fiscal, zona de fiscalitate e cumva acoperită. Cred că pasul logic următor ar fi cel al simplificării administrative. Aici vorbim de lucruri extrem de concrete: de ce este nevoie de ștampilă? Nu știu dacă ne putem imagina o Românie fără ștampilă, dar e deja o realitate în Republica Moldova. Ne-a luat-o înainte, de trei luni au această reglementare, au scos ștampila. Cred că mai sunt două țări în Uniunea Europeană în acest caz: România și Bulgaria”, a declarat marți Florin Jianu, fost ministru delegat pentru IMM-uri.

La rândul său, omul de afaceri Dragoș Anastasiu a menționat că eliminarea ștampilei a fost promisă de Ministerul Finanțelor Publice mediului de afaceri. “Va dispărea, așa ne-a promis Ministerul de Finanțe, că de la 1 iulie dispare”, a precizat Anastasiu. Și omul de afaceri Marius Ghenea a precizat că în multe țări ale Uniunii Europene “oamenii nu știu ce e aia ștampilă”.

Pe de altă parte, Florin Jianu a mai spus că sunt necesare reglementări noi și în privința capitalului social minim al unei firme, care este prea mic în prezent, respectiv de 200 de lei. “Cred că trebuie să avem o economie modernă, în care să intri în economie să te coste un euro, după care, prin lege, să se impună obligativitatea ca nivelul capitalului social să fie legat de cifra de afaceri. E foarte simplu de făcut acest lucru. Nu mai vorbim de înființare. Dacă în Marea Britanie sau alte țări este posibilă înființarea unei firme în zece minute, cred că în era digitală e posibilă această înființare și la noi”, a subliniat Jianu.

- Advertisement -

Reprezentanții mediului de afaceri susțin ca au avut deja întâlniri cu ministrul Finanțelor Publice în care au fost încurajați să vină cu propuneri de simplificare a procedurilor. “Sunt multe exemple, pe fiecare domeniu în parte. Vă dau un exemplu: condiționarea unei autorizații de construire de acordul vecinului — e o nenorocire în România, pentru că nimeni nu dă acordul decât condiționat cu diverse facilități”, a explicat Dragoș Anastasiu.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

JT Grup Oil vine la bursă – Jean Paul Tucan: Urmează listarea la BVB după un IPO de majorare a capitalului social. Prospectul este...

♦ Compania scoate la vânzare 28,5% din capital ♦ Oferta s-ar putea derula după perioada sărbătorilor de Paşte ♦ Debutul la BVB ar aduce...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x