Tuesday, April 23, 2024

Patronii clubului Heaven au refuzat sa inchida sambata noaptea, dar au donat incasarile

Must Read

Din respect față de victimele tragediei de la clubul Colectiv din București, în noaptea de sâmbătă spre duminică, cluburile din Timișoara au fost închise.

Dorian Epure și Adrian Tudoran, patronul și managerul clubului Heaven din acest oraș însă, au luat hotărârea ca locația lor să fie deschisă în acea noapte, iar toate încasările să fie donate pentru victimele incendiului de la Colectiv.

“În aceste momente grele și tragice, GESTURILE fac cât 1.000 de cuvinte… Prin urmare, din RESPECT pentru clienții noștri, am decis să respectăm PROGRAMUL NORMAL de funcționare, iar PROFITURILE obținute in această seară, prin aportul nostru și al oaspeților noștri Flamingo Boys & Girls, vor fi donate celor afectați de tragedia petrecută în Capitală“, au declarat aceștia.

La scurt timp, mulți timișoreni, dar și presa locala i-au blamat pe cei de la conducerea clubului Heaven și decizia acestora care li s-a părut inadmisibilă și lipsită de respect.

Azi, 2 noiembrie, a fost publicat cec-ul cu încasările făcute de acest club în noaptea de sâmbătă spre duminică, încasări care au ajuns la suma de 25000 lei. Suma integrală a fost deja trimisă catre victimele din Colectiv.

- Advertisement -

Mai mult decât atât, după un control al autorităților, clubul Heaven din Timișoara a fost găsit cu toate actele în regulă.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x