Monday, December 6, 2021

Actiunile LinkedIn inregistreaza cel mai abrupt declin de la listare

Must Read

Acțiunile LinkedIn, operatorul celei mai mari rețele de socializare pentru profesioniști, s-au prăbușit pe bursa de la New York în prima parte a tranzacțiilor de vineri, înregistrând cel mai abrupt declin de la listarea din 2011, în condițiile în care investitorii s-au grăbit să își lichideze pozițiile după ce compania a preconizat rezultate financiare modeste pentru acest an, scrie MarketWatch.

În jurul orei 18:50 (ora României), acțiunile LinkedIn se tranzacționau la 112,8 dolari/unitate, în coborâre cu 41,36% față de cotația de la închiderea de joi, de 192,28 dolari/unitate. Anterior, titlurile companiei au atins un minim intraday de 110,01 dolari/unitate, cea mai redusă cotație începând cu 8 ianuarie 2013. Volumele tranzacționate în primele 90 de minute au fost de circa 20 milioane de acțiuni, de circa 12 ori peste nivelul înregistrat de companie într-o ședință obișnuită, potrivit datelor FactSet.

Titlurile LinkedIn au consemnat scăderi puternice încă de joi seara, investitorii fiind dezamăgiți de prognozele companiei pentru trimestrul actual.

LinkedIn se așeaptă să raporteze, la finele lunii martie, venituri totale de 820 de milioane de dolari, în creștere de la 638 milioane de dolari în primul trimestru al anului trecut, și un profit net ajustat de 55 de cenți/acțiune, în scădere de la 57 de cenți/acțiune în perioada similară din 2015. Analiștii de pe Wall Street estimau, pentru primul trimestru al anului, venituri de circa 868 milioane de dolari și un profit de 75 de cenți/acțiune.

- Advertisement -

Un alt factor care a contribuit la declinul acțiunilor a fost anunțul LinkedIn privind renunțarea la produsul “Lead Accelerator”, o rețea online de soluții de marketing pentru companii.

Majoritatea firmelor de analiză și consultanță și-au redus drastic prețurile țintă pentru acțiunile LinkedIn după anunțul companiei, la circa 200 dolari/unitate, de la niveluri de peste 300/dolari unitate anterior. Înființată în 2003, rețeaua de socializare LinkedIn avea, la finele lunii decembrie, 414 de milioane de membri la nivel global.

- Advertisement -
- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Advertisement -
0 commission RO V2
Latest News

Lexus a prezentat prima sa maşină pe bază de hidrogen. Vehiculul este adaptat pentru toate tipurile de teren VIDEO

Lexus a dezvăluit joi noul concept de mașină ROV (Recreational Off-Highway Vehicle), un vehicul unic alimentat cu hidrogen, care...
- Advertisement -

More Articles Like This