Tuesday, April 16, 2024

Banca Nationala a Elvetiei isi dubleaza detinerea de actiuni Apple

Must Read

La sfârșitul anului trecut, banca centrală a Elveției a ajuns la o participație de 1,1 miliarde dolari la Apple, după ce și-a dublat numărul de acțiuni deținute față de trimestrul al patrulea al anului trecut.

Acțiunile Apple Inc. reprezintă cel mai mare plasament în partea de investiții în equities al Băncii Naționale a Elveției (SNB), care reprezintă deja 18% din totalul rezervelor. La finalul anului trecut deținerea ajunsese la 10,39 milioane acțiuni Apple (AAPL), aproape dublu față de pachetul de 5,6 milioane titluri raportat pe bilanț la sfârșitul lui 2014, informează portalul financiar Zero Hedge care aseamănă banca centrală a Țării Cantoanelor cu un fond de hedging.

La prețul de 105,26 dolari pe titlu din 31 decembrie, valoarea participației se ridică la 1,1 miliarde dolari. Dacă SNB nu a făcut mutări de portofoliu în ianuarie, deținerea sa a suferit deja un impact negativ ca urmare a scăderilor bursiere de la acest început de an. La cotația de vineri, de 94,02 dolari/acțiune, a acțiunilor Apple, valoarea pachetului inclus în rezerva valutară a Elveției este cu puțin peste 976 milioane dolari, ceea ce se traduce printr-un șoc de aproximativ 114 milioane dolari asupra bilanțului băncii centrale.

Cum arată portofoliul de acțiuni al Băncii Naționale a Elveției

- Advertisement -

Acesta include investiții în acțiuni și fonduri închise care replică anumite coșuri de acțiuni – ETF în valoare de 100 miliarde dolari, ceea ce reprezintă aproape o cincime din rezerva internațională de 560 miliarde dolari.

Microsoft reprezenta a doua acțiune din portofoliul Băncii Naționale a Elveției la 31 decembrie, participația cifrându-se la 789,92 milioane dolari. Preferința a fost pentru acțiuni “blue-chip” ale unor companii de primă mărime listate pe bursa de la New York . Cele mai importante dețineri sunt raportate după cum urmează: Exxon Mobil Group (652,91 milioane dolari), Johnson & Johnson (599,23 milioane dolari). General Electric (534,39 milioane dolari), Amazon (488,36 milioane dolari), AT&T Inc. (487,13 milioane dolari), Procter & Gamble (465,07 milioane dolari), Facebook Inc. (443,62 milioane dolari), Verizon (428,69 milioane dolari), Pfizer (389,81 milioane dolari), Coca Cola (380,87 milioane dolari), Pepsico (350,87 milioane dolari), Home Depot (324 milioane dolari), Merck (310,23 milioane dolari), Visa (308,49 milioane dolari), Chevron (307,47 milioane dolari), Disney Walt Co. (306,24 milioane dolari), Intel Corp. (297,71 milioane dolari), McDonald’s (293,01 milioane dolari), Phillip Morris International Inc. (267,01 milioane dolari).

De la hazardul moral al cumpărării de acțiuni cu bani tipăriți la pierderile bursiere date de întărirea francului

Sunt acțiuni cumpărate cu bani tipăriți. În încercarea de a contracara o apreciere a francului elvețian pe care a considerat-o exagerată, SNB a achiziționat din piața valutară valute străine, făcând emisiune de monedă în vederea acestor cumpărări. Parte a majorării bilanțului a reprezentat-o și achiziția de acțiuni pe bursa americană cu valuta căreia i-a asigurat contrapartea.

O mare parte a acestor achiziții a fost realizată înainte de ruperea pragului apărat de Banca Națională a Elveției în raport cu euro în luna ianuare a anului trecut, ceea ce a avut impact negativ asupra portofoliului măsurat în franci. Orice întărire a francului se traduce într-o pierdere în corespondent a instituției pe portofoliul său de dețineri externe, inclusiv pentru acțiuni.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x