Sunday, September 24, 2023

Bursa de la Chicago, cumparata de un grup de investitori din China

Must Read

Chicago Stock Exchange Inc, una dintre cele mai vechi burse din SUA, a anunțat vineri că va fi achiziționată de un grup de investitori conduși de Chongqing Casin Enterprise Group din China, transmit AP și Reuters.

Valoarea tranzacției nu a fost dată publicității și ar urma să se încheie în a doua jumătate a anului, în funcție de obținerea aprobărilor autorităților de reglementare.

“Împreună, avem ocazia unică de a ajuta la dezvoltarea piețelor financiare din China pe termen lung și să aducem companiile chineze care se dezvoltă rapid către investitorii americani”, a afirmat președintele Chongqing Casin, Shengju Lu.

Chongqing Casin Enterprise Group, o firmă privată înființată în 1997, se concentrează pe investiții în sectorul imobiliar și financiar.

- Advertisement -

Bursa de la Chicago a fost înființată în 1882 și este condusă de John Kerin, care își va păstra funcția. John Kerin a afirmat că în urma tranzacției compania va obține resurse suplimentare pentru a lansa noul său produs, CHX Snap, în primăvara acestui an.

- Advertisement -


- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Advertisement -
Latest News

Rețeaua de socializare și responsabilizare socială Homeland, în versiunea beta

CHRD (CHROMOSOME DYNAMICS) pregătește lansarea în sistem închis (maxim 10.000 utilizatori) a rețelei de socializare și responsabilizare socială Homeland, la finalul...
- Advertisement -

More Articles Like This