Saturday, December 7, 2024

Cati bani castiga (sau pierd) in timp real marile companii de tehnologie

Must Read

Un grafic actualizat în timp real în funcție de tranzacțiile de de la bursă ne arată câți bani fac în fiecare secundă companii precum Apple, Google sau Facebook.

Instrumentul creat de cei de la Penny Stocks Lab afișează profitul și venitul individual, dar și cumulat al celor mai mari companii de tehnologie din lume.

Sunt monitorizate următoarele companii sau entități comerciale: Apple, Facebook, Amazon Google (inclusiv YouTube și Android), Microsoft (inclusiv Skype și Xbox), Yahoo!, Netflix, LinkedIn, Pandora, Dropbox, Twitter și Yelp.

Într-o singură secundă, toate aceste companii au, în medie, un profit de 2,300 de dolari. Din această sumă, jumătate ajunge la Apple.

- Advertisement -

Nu toate companiile monitorizate au profit. De exemplu, nu le recomand acționarilor Twitter să urmărească pierderea (de aproximativ 20 de dolari la momentul redactării acestui articol) pe care o înregistrează cu fiecare minut. Același lucru este valabil și pentru Pandora și Yelp, acestea fiind singurele trei companii dintre cele monitorizate care merg pe pierdere în acest moment.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Ionuț Bindea, CEO ROCA Industry: ESG nu este o secțiune opțională, ci o componentă cheie a deciziilor noastre zilnice și a planificării pe termen...

Care sunt principalele provocări și oportunități pentru companii odată cu implementarea noilor standarde ESRS și cum influențează acestea raportarea...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x