Wednesday, April 24, 2024

Cursuri de calificare GRATUITE: cum te poti specializa in meseriile de contabil, bucatar sau inspector resurse umane

Must Read

Persoanele fara un loc de munca si care isi doresc sa obtina o calificare intr-o meserie au la dispozitie, anul acesta, peste 2.200 de programe de formare profesionala, organizate gratuit de ANOFM. Iata conditiile in care poti beneficia de programele de calificare sau recalificare fara niciun ban, crescandu-ti astfel sansele de angajare sau de reintegrare in piata muncii.

Anual, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM) organizeaza astfel de programe, in functie de meseriile pentru care exista locuri de munca vacante, de numarul persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca si interesul acestora pentru anumite ocupatii.

“In anul 2016 vor fi organizate programe de calificare, recalificare si programe de formare profesionala care sa asigure persoanelor cu studii medii si superioare dobandirea de competente comune mai multor ocupatii, precum si programe de specializare sau perfectionare intr-o meserie deja cunoscuta”, potrivit ANOFM.

Participarea la programe de formare profesionala si absolvirea acestora contribuie la completarea si diversificarea competentelor profesionale si, implicit, la asigurarea mobilitatii si reintegrarii pe piata muncii“, au declarat reprezentantii ANOFM.

- Advertisement -

Pot beneficia, gratuit, de servicii de formare profesionala, persoanele in cautarea unui loc de munca, inregistrate la agentia teritoriala pentru ocuparea fortei de munca, aflate in una dintre urmatoarele situatii:

  • nu au loc de munca, nu realizeaza venituri sau realizeaza, din activitati autorizate potrivit legii, venituri mai mici decat valoarea indicatorului social de referinta al asigurarilor pentru somaj si stimularii ocuparii fortei de munca, in vigoare (500 lei);
  • nu au putut ocupa loc de munca dupa absolvirea unei institutii de invatamant;
  • au obtinut statutul de refugiat sau alta forma de protectie internationala, conform legii;
  • sunt cetateni straini sau apatrizi care au fost incadrati in munca sau au realizat venituri in Romania sau care au drept de munca pe teritoriul Romaniei, conform legii;
  • nu au putut ocupa loc de munca dupa repatriere sau dupa eliberarea din detentie;
  • desfasoara activitati in mediul rural si nu realizeaza venituri lunare sau realizeaza venituri mai mici decat valoarea indicatorului social de referinta in vigoare.

De formare profesionala gratuita se poate beneficia o singura data, pentru fiecare perioada in care o persoana se afla in cautarea unui loc de munca.

Si persoanele angajate se pot califica GRATUIT

ANOFM arata ca persoanele angajate pot beneficia de serviciile de formare profesionala gratuit la cererea acestora si cu acordul angajatorului, sau la cererea angajatorului in urmatoarele situatii:

a) au reluat activitatea ca urmare a incetarii concediului pentru cresterea copilului pana la implinirea varstei de 2 ani, respectiv 3 ani sau 7 ani in cazul copilului cu handicap;
b) au reluat activitatea dupa perioada indeplinirii serviciului militar activ;
c) au reluat activitatea ca urmare a recuperarii capacitatii de munca dupa pensionarea pentru invaliditate.

Cele mai solicitate programe in 2016, in functie de sectorul de activitate, pentru care Agentia va organiza cele mai multe programe sunt destinate calificarii ca lucrator in comert, bucatar, ospatar, operator introducere date, inspector resurse umane si agent de securitate.

Potrivit Agentiei, formarea profesionala se organizeaza in mod distinct pe niveluri de pregatire, profesii, ocupatii, meserii si specializari, in functie de nevoile angajatorilor, de competentele de baza ale adultilor, de cerintele posturilor pe care acestia le ocupa si de posibilitatile lor de promovare sau de incadrare in munca, precum si de cerintele de pe piata muncii si aspiratiile adultilor.

Cursurile de formare profesionala gratuite se organizeaza in toata tara.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Alegeri SUA: Actorul Dwayne „The Rock” Johnson îşi retrage sprijinul pentru Biden

Actorul american Dwayne Johnson, cunoscut ca The Rock, a declarat vineri că, spre deosebire de alegerile prezidenţiale din 2020,...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x