Thursday, December 5, 2024

Olandezii de la Palmer Capital au vandut 1% din Prebet

Must Read

Fondul olandez de investiţii Palmer Capital Emerging Europe Equity a vândut circa 1% din capitalul producătorului de prefabricate din beton Prebet Aiud (PREB) prin două tranzacţii încheiate în şedinţele de luni şi marţi, pentru o sumă totală de circa 100.000 de lei. Acestea sunt primele vânzări de acţiuni Prebet pe care le face fondul în acest an, după ce în 2015 a vândut mai multe pachete de acţiuni.

Tranzacţiile de vânzare s-au încheiat la un preţ de 0,23 lei/unitate. Pe bursă nu au fost raportaţi cumpărătorii acţiunilor. În şedinţa de miercuri, acţiunile Prebet au raportat un plus de 4,3% până la o cotaţie de 0,24 lei/unitate. Compania Prebet Aiud a revenit în anul 2015 pe profit, marcând un rezultat net de 785.176 lei, după ce în anul 2014 a înregistrat piederi de 327.111 lei.

Revenirea a avut loc în contextul în care veniturile din exploatare ale companiei au avansat anul trecut cu 16% până la 26,7 milioane de lei, iar avansul cheltuielilor a fost mai mic, de circa 9%, până la

25,7 milioane de lei. Compania nu a mai distribuit dividende din anul 2013. În momentul de faţă compania Prebet Aiud are o capitalizare bursieră de aproape 11 milioane de lei. Cei mai mari acţionari ai Prebet sunt Liviu Hagea, preşedintele companiei, cu o deţinere de 30,8% din capital, Asociaţia Salariaţilor deţine 15%, restul de 54% din companie fiind deţinut de către investitorii pe bursă.

- Advertisement -

În toamna anului trecut, compania s-a transferat de pe piaţa RASDAQ pe piaţa principală a bursei de la Bucureşti, în contextul desfiinţării pieţei RASDAQ. Prebet Aiud valora pe bursă 68 milioane de lei înaintea transferului la cota bursei.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Ionuț Bindea, CEO ROCA Industry: ESG nu este o secțiune opțională, ci o componentă cheie a deciziilor noastre zilnice și a planificării pe termen...

Care sunt principalele provocări și oportunități pentru companii odată cu implementarea noilor standarde ESRS și cum influențează acestea raportarea...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x