Thursday, March 28, 2024

Transelectrica va decide pe 28 martie ce dividende distribuie din profitul pe 2015

Must Read

Conducerea Transelectrica (TEL) a convocat acţionarii în Adu­nare Generală pe 28 martie pentru a aproba politica de distribuţie a divi­den­delor, bugetul de venituri şi chel­tuieli pe 2016 şi programul de in­vestiţii pentru anul în curs şi estimările pentru următorii doi ani.

Transportatorul de energie, con­trolat de statul român, a încheiat anul 2015 cu un profit net de 366 milioane de lei, în creş­tere cu 2,5% faţă de rezul­tatul din anul precedent. Avansul re­zul­tatu­lui net a avut loc în contextul în care can­titatea de ener­gie electrică ta­ri­­­fată pentru ser­viciile prestate pe piaţa de energie elec­trică a crescut cu 2,2% anul trecut, faţă de cantitatea tarifată în anul 2014 (52,47 TWh, în creştere de la 51,34 TWh în 2014).

Menţinând rata de distribuţie de anul trecut, de 56% din profitul net, ar rezulta că Transelectrica va plăti în acest an dividende de circa 205 milioane de lei, echivalentul unui divi­dend brut de 2,79 lei/acţiune. Raportat la preţul acţiunii TEL din şedinţa de ieri, randamentul divi­dendului este de 9,7% – printre cele mai mari din rândul companiilor listate la bursă. Şi anul trecut Transelectrica a fost pe primele locuri în clasamentul celor mai buni plătitori de dividende.

Tot pe 28 martie compania va ţine şedinţa extraordinară de AGA pentru a aproba reducerea capitalului social cu un milion de lei, reprezentând capitalul social subscris şi vărsat al filialei Institutul de Cercetări şi Mo­dernizări Energetice – ICEMENERG – S.A. Bu­cureşti. Reducerea capitalului social se va face prin diminuarea participaţiei statului român cu 0,06% până la 58,62% din capitalul Transelectrica. De asemenea, condu­ce­rea companiei mai cere acordul acţionarilor pentru contractarea de servicii juridice pentru optimizarea costurilor de credit contractate cu creditorii interni şi inter­naţionali, şi pentru contractarea de servicii juridice de drept comercial internaţional.

- Advertisement -

Acţiunile TEL au crescut cu 1% în şedinţa de marţi până la o cotaţie de 28,75 lei/unitate. Capitalizarea com­paniei este de cca 2 mld. lei. Statul român, prin Ministerul Economiei, este cel mai mare acţionar, cu 58,68% din capital.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x