Ieri, 12 aprilie, Bursa de Valori Bucureşti a publicat convocatorul oficial pentru Adunarea Generală a Acţionarilor care a introdus anumite cerinţe ale unui actionar, care are deţinere de peste 5%.
Una dintre aceste cerinţe reprezintă introducerea pe ordinea de zi a modificării Actului Constitutiv şi introducerea unui articol care permite mutarea sediului social al societăţii în alt loc din România în baza hotărârii Consiliului Bursei.
În alt articol introdus pe ordinea de zi se menţionează ca bursa va putea constitui sucursale care să servească drept sedii secundare, care să poată realiza obiectul de activitate al societăţii şi în alte localităţi faţă de cea în care are sediul social.
Aceaste articole vin acompaniate de introducerea pe oridnea de zi a propunerii SIF Transilvania (SIF3), unul dintre cei mai mari acţionari ai BVB, cu o deţinere de 8,57%, pentru acordarea unui mandat consiliului de administraţie pentru a începe un proiect de fuziune dintre bursa de la Bucureşti şi bursa din Sibiu Sibex, ce va fi absorbită în acest proces.
În acelaşi convocator apare şi propunerea de dividend pentru exerciţiul financiar din anul 2015 în valoare totală de 6,66 milioane de lei. Dividendul pentru un titlu BVB va fi de 0,8687 şi luând în calcul cotaţia din 12 aprilie de 26,1 lei per acţiune, randamentul dividendului va fi de 3,32% de 2,5 ori mai mare decât dobânda medie anuală la un deposit bancar.
Bursa de la Sibiu trece printr-o perioadă dezastruoasă, în care tranzacţionările au scăzut dramatic, în momentul de faţă piaţa reglementată la vedere operată de Sibex experimentează un timp mort, în anul 2015, spre exemplu, a avut loc o singură tranzacţie în valoare de 50 de lei.
Bursa de Valori Bucureşti(simbol bursier BVB) are o capitalizare bursieră de 200,29 milioane de lei şi un titlu BVB s-a tranzacţionat în data de 12 aprilie cu 26,1 lei. Acţiunile bursei s-au depreciate cu 29,63% în ultimul an şi în anul curent s-au depreciate cu 3,33%.