Thursday, March 28, 2024

Jocul pe actiunile Banca Transilvania i-a adus SIF Moldova un castig de 25 milioane de lei in primul trimestru, cel mai mare dintre SIF-uri

Must Read

SIF Moldova (SIF2) conduce în topul profiturilor pe primul trimestru, cu un câştig de 25 milioane de lei marcat în principal din vânzările de acţiunile Banca Transilvania, cea mai mare deţinere din portofoliu. La extrema opusă se situează Fondul Proprietatea cu un minus de 585 de milioane de lei, cauzat de deprecierea acţiunilor OMV Petrom, a doua cea mai mare investiţie din portofoliu.

Principalele surse de venit pentru cele cinci SIF-uri în primul trimestru au fost vânzările de active din por­tofoliu şi dobânzile bancare încasate pentru lichidităţile plasate în depozite şi titlurile de stat, având în vedere că firmele listate vor începe să distribuie dividende începând din cea de-a doua jumătate a anului. Spre deosebire de anii trecuţi însă, din acest an fluctuaţiile raportate de valoarea activelor sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere al SIF-urilor şi Fondului Proprietatea.

SIF Moldova (SIF2) este cea mai profitabilă, cu un câştig de 25,8 milioane de lei în primele trei luni ale anului. SIF-ul a fost activ în primul trimestru în prin­cipal pe acţiunile Banca Transil­vania (TLV), care deţin cea mai mare pondere în portofoliu, respectiv de 39% din activele totale de 1,5 miliarde de lei.

Cum reglementările în vigoare nu permit unei SIF să aibă o expunere mai mare de 40% din active pe un emitent, SIF Moldova, care deţine un pachet de 8% din capitalul BT, a vândut din acţiunile TLV pentru ca acestea să nu depă­şească pragul de 40% din active. Pentru ca atunci când acţiunile TLV raportau scăderi, SIF Moldova să cumpere din nou. De asemenea, în pri­mul trimestru acţiu­nile TLV s-au apreciat cu peste 10%, iar acest lucru a fost favorabil SIF-ului. Spre comparaţie, acţiunile OMV Petrom, care deţin o pondere de 23% din activele Fondului Proprietatea, s-au depreciat cu 17% în primul trimestru, iar această depreciere a fost printre principalii factori care au făcut ca FP să închidă primele trei luni ale anului cu o pierdere de 585 mi­lioane de lei la active de 11,4 miliarde de lei.

- Advertisement -

SIF Moldova este al doilea cel mai influent acţionar al Băncii Transil­vania. În acest an, SIF-ul va avea de încasat dividende în valoare totală 94 milioane de lei de la Banca Transilvania şi peste 49 milioane de acţiuni TLV gratuite.

Rezultatele SIF-urilor şi fondului pe primul trimestru nu pot fi comparate cu cele raportate în primul trimestru al anului 2015 pentru că indicatorii de anul trecut au fost calculaţi conform standardelor româneşti de contabilitate, iar cei din prezent sunt raportaţi conform standar­delor internaţionale. Pe standardele ro­mâneşti de contabilitate, fluctuaţiile raportate de active nu sunt înregistrate în contul de profit şi pierdere. Spre exemplu, în urmă cu un an, SIF Transilvania raporta active nete de peste un miliard de lei şi un profit trimestrial de 24 milioane de lei. Iar la 31 martie 2016, SIF Transilvania rapor­tează un nivel al activelor nete de 862 milioane de lei şi un profit tri­mestrial de 1,4 milioane de lei.

Pe locul secund în topul profiturilor se situează SIF Oltenia, cu un câştig de 8,7 mil. lei. Cea mai mare par­tici­paţie din portofoliul SIF Oltenia este pa­che­tul de peste 6% din capital deţinut la BCR, bancă nelistată. Plasamentul de­ţine o pondere de 24% din activele de 1,5 mld. lei ale SIF-ului. Pe bursă, cele mai mari investiţii sunt acţiunile BRD, OMV Petrom şi cele ale Trans­electrica.

SIF Banat-Crişana (SIF1) urmează în clasamentul profiturilor cu un câştig de 1,4 milioane de lei. SIF1 este cea mai mare dintre SIF-uri cu active de 1,8 miliarde de lei. Principala investiţie din portofoliul SIF1 sunt acţiunile Erste Bank, acţionarul majoritar al BCR.

SIF Muntenia este pe ultimul loc cu o pierdere de 10 milioane de lei în primele trei luni ale anului, cel mai probabil cauzată de deprecierea acţiunilor listate din portofoliu.

Din rândul celor cinci SIF-uri, acţiunile SIF Transilvania se tranzacţionează la cel mai redus discount, de circa 33% din activul net, valoare apropiată de discountul de tranzacţionare al acţiunilor Fondului Proprietatea.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.04.2016

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x