Thursday, April 18, 2024

Romgaz vrea sa preia un combinat chimic InterAgro in contul datoriilor de 62 milioane de euro

Must Read

Romgaz vrea să preia unul din combinantele chimice ale InterAgro, în contul datoriilor de 62 milioane de euro pe care grupului lui Ioan Niculae le are către furnizorul de gaze.

Acestea au menţionat că Ministerul Energiei susţine demersul Romgaz cu privire la modul de recuperare a creanţei. Imperiul lui Ioan Nicuale a intrat în insolvenţă în urmă cu două luni.

InterAgro SRL Zimnicea, compania prin care omul de afaceri Ioan Niculae îşi controlează afacerile din agricultură, industrie şi turism, a intrat în insolvenţă, din 2 februarie, după ce Tribunalul Teleorman a admis o cerere în acest sens a mai multor creditori.

De asemenea, şi cealaltă companie, InterAgro SA, a intrat în insolvenţă.

- Advertisement -

InterAgro SRL este acţionar la mai multe combinate chimice, multe dintre ele fiind acum în insolvenţă şi închise. În 2014, InterAgro a înregistrat o cifră de afacere de 1,4 miliarde de lei şi 160 de milioane de lei pierdere.

În acelaşi an, InterAgro SA a avut pierderi de 21,2 milioane de lei (circa 4,8 milioane de euro), după ce în 2013 era pe profit, cu un câştig de aproape 25 de milioane de lei (5,7 milioane de euro). Cifra de afaceri în 2014 a fost de 1,7 miliarde de lei (aproape 400 de milioane de euro), mai mică decât valoarea înregistrată cu un an înainte (2,2 miliarde de lei, reprezentând aproximativ 500 de milioane de euro).

Ioan Niculae este în închisoare, unde ispăşeşte o pedeapsă de doi ani şi şase luni în dosarul „Mită la PSD”. El este al treilea cel mai bogat român, potrivit Top 300 Capital, cu o avere de circa 800 de milioane de euro.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x