Jeffrey Gundlach, care are în administrare peste 100 de miliarde de dolari în special în piețele de bonduri, afirmă că prăbușirea acțiunilor Deutsche Bank sub nivelul de 10 dolari pe acțiune, cu 11% sub nivelurile actuale, va antrena frică pe bursele lumii. El spune că aurul este cea mai bună protecție față de turbulențele generate de un sistem bancar european care se îndreaptă spre insolvență.
Săptămâna a început cu vânzări pe piețele de acțiuni europene. Deja atenția nu mai este catalizată de Brexit, ci de problemele băncilor europene. „Lucrurile sunt șubrede și sentimentul este de pericol”, a declarat pentru Reuters Jeffrey Gundlach, șef executiv al fondurilor DoublineLine Capital. „Nu îmi vând aurul”, spune investitorul american, care îl percepe drept cel mai bun mijloc de protecție față de teama de instabilitate din Uniunea Europeană, stagnarea economică globală prelungită și îngrijorările privind eficiența politicilor băncilor centrale.
ea mai mare parte a plasamentelor de 100 de miliarde de dolari ale fondurilor lui Gundlach este în piețele de obligațiuni, motiv pentru care are și titulatura de „rege al bondurilor”, de care se mai bucură și fondatorul PIMCO Bill Gross. Totuși, refugiul nu este acum în titlurile de stat. Investitorii care urau randamentul de 2% al emisiunilor pe 10 ani ale Trezoreriei SUA se grăbesc acum să le cumpere la 1,38%-1,39%, deși sunt minime istorice ale dobânzilor. „Dacă acum cumperi titluri de tezaur la 10 ani, este o tranzacție teribilă. Este cel mai rău punct din istoria obligațiunilor pe 10 ani”, spune Gundlach.
În opinia celui care, înainte de a veni la DoubleLine, a condus fondurile TCW, contextul este unul negativ, în special pentru bănci. Deutsche Bank are potențialul de a genera panică în piețe de îndată ce se va tranzacționa la un preț cu o singură cifră, crede el. Cotația titlurilor celei mai mari bănci germane ajunsese ieri până la un preț de 11,54 dolari/acțiune, cu numai 15% peste reperul menționat de Gunlach a fi cel aruncă piețele în vrie. „Băncile mor și factorii de decizie nu știu ce să facă”, a conchis managerul de fond.