În contextul unor venituri din vânzări comparabile cu cele din primele 6 luni ale anului trecut, compania farmaceutică Biofarm București a obținut în primul semestru 2016 un profit de 15,21 milioane lei, cu numai 1% mai mare.
Biofarm București (BIO) a venit cu o raportare semestrială care indică variații modeste la nivelul principalilor indicatori financiari. În primele 6 luni ale anului, compania farmaceutică a obținut venituri din vânzări de 69,19 milioane lei, cu 1,48% mai mici decât cele de 70,23 milioane lei din S1 2015. O fluctuație mai mare s-a înregistrat la nivelul variației stocurilor care au fost negative, cu puțin peste 400.000 de lei, în timp ce în primul semestru al anului trecut impactul pozitiv a fost de 3,33 milioane lei.
Biofarm a obținut un profit din exploatare de 18,41 milioane lei, în scădere cu 2,85% față de cel de 18,95 milioane lei din primele 6 luni ale anului trecut. În același interval, rezultatul net global a urcat cu 1,20%, la 15,21 milioane lei, de la 15,03 milioane lei.
La data de 30 iunie, compania avea active totale de 219,68 milioane lei, în creștere cu 1,28% față de 216,89 milioane lei la 31 decembrie 2015. În aceeași perioadă de raportare, datoriile totale au crescut cu 5,87%, la 36,80 milioane lei, de la 34,76 milioane lei.
Biofarm este listată la cota Bursei de Valori București și are acționar majoritar SIF Muntenia (SIF4) cu 50,98% din titluri, în timp ce SIF Banat Crișana (SIF1) are o deținere de 22,05% din acțiuni, iar SIF Moldova (SIF2) are o participație de 13,62% din titluri. La ultima cotație din ședința bursieră de tranzacționare de ieri, de 0,246 lei/acțiune, capitalizarea bursieră a companiei este de 242,40 milioane lei (54,34 milioane euro).