Thursday, March 28, 2024

Noul impozit specific: Care va fi impactul pentru industria turismului si cea de alimentatie publică

Must Read

Industria hotelieră și cea de alimentație publică vor suferi schimbări și reașezări importante de anul viitor, în contextul aprobării unui nou impozit care va afecta pozitiv anumite companii și negativ pe altele, arată o analiză realizată de Andreea Steinhart, partener Contexpert.

De la 1 ianuarie 2017, impozitul specific – care va fi calculat în funcție de câteva variabile, cum ar fi suprafața, rangul localității, sezonalitatea – va fi datorat de toate societățile care au înscrise în actul constitutiv ca activități principale sau secundare una sau mai multe activități prevăzute de cele opt coduri CAEN din domeniile hotelier, cazare, restaurante, baruri, enumerate de lege.

Astfel, indiferent dacă, în prezent, companiile din aceste domenii de activitate sunt profitabile sau pe pierdere, vor trece la noul sistem de impozitare. Este anticipat că, în aceste condiții, vor fi avantajate societățile care au profituri însemnate în acest moment și dispun de spații mari (de peste 800 metri pătrați) pentru desfășurarea activității. În schimb, firmele care au profituri mici sau pierderi, fie pentru că au realizat cheltuieli de investiții, fie din alte cauze, vor plăti impozit chiar dacă nu obțin profit sau vor ajunge, în unele cazuri, să plătească mai mult decât achită acum.

Microîntreprinderile sunt exceptate de la plata impzitului specific. Prin urmare, acest nou impozit va fi aplicat societăților înregistrate ca plătitoare de impozit pe profit.

- Advertisement -

Aveți aceste coduri CAEN?

De la 1 ianuarie 2017, vor fi obligate la plata impozitului specific societățile care, la finalul anului în curs, nu se află în proces de lichidare și vor avea înscrisă în actele constitutive, ca activitate principală sau secundară, una dintre următoarele activități corespunzătoare codurilor CAEN:

  •  5510 – ,,Hoteluri și alte facilități de cazare similare”;
  •  5520 – ,,Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durata”;
  •  5530 – ,,Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere’’;
  •  5590 – ,,Alte servicii de cazare”;
  •  5610 – ,,Restaurante’’;
  •  5621 – ,,Activități de alimentație (catering) pentru evenimente”;
  •  5629 – ,,Alte servicii de alimentație n.c.a.”;
  •  5630 – ,,Baruri și alte activități de servire a bauturilor”.

Cum va fi calculat impozitul

Legea prevede trei formule de calcul care conțin variabile, precum coeficient de sezonalitate, rangul localității, suprafața, coeficient de ajustare pentru spațiu tehnic unitate-locație de desfășurare a activităților. Poziționarea este importantă, astfel că impozitul va fi calculat în funcție de zonă, cu coeficienți diferiți, după cum urmează:

  • București și opt poli: Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Iași, Ploiești, Sibiu, Timișoara;
  • municipii și orașe, altele decât cei 8 poli;
  • stațiuni turistice de interes național;
  • sate, comune și stațiuni turistice de interes local.

Cele 3 formule sunt grupate pe coduri CAEN, astfel:

  • 5510 – ,,Hoteluri și alte facilități de cazare similare”; 5520 – ,,Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durata”; 5530 – ,,Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere’’; 5590 – ,,Alte servicii de cazare”;
  • 5610 – „Restaurante”5621 – „Activitati de alimentație (catering) pentru evenimente” 5629 – „Alte servicii de alimentație n.c.a.”
  • 5630 – ,,Baruri și alte activități de servire a bauturilor”.

Impozitul specific anual se determină prin însumarea impozitului specific aferent fiecărei unități, calculat conform formulei stabilite în anexa corespunzătoare codului CAEN, dacă o societate deține mai multe unități. Cei care desfășoară mai multe activități cu codurile CAEN prevăzute de legea impozitului specific, cu excepția celor care desfășoară activități prin intermediul unui complex hotelier, determină impozitul specific prin însumarea impozitului stabilit pentru fiecare activitate desfășurată.

Societățile care anterior impozitului specific au realizat pierdere fiscală recuperează pierderea din profiturile impozabile obținute în următorii 7 ani consecutivi, de la data la care au revenit la impozitarea pe profit. Pierderea fiscală se recuperează în perioadă cuprinsă între data înregistrării pierderii fiscale și limită celor 7 ani, așa cum prevede Codul Fiscal.

Societățile care, în cursul anului, realizează venituri și din alte activități în afară celor corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute de legea impozitului specific, aplică sistemul de declarare și plată a impozitului pe profit.

De asemenea, societățile care desfășoară activități prin intermediul unui complex hotelier și realizează venituri din desfășurarea altor activități aplică sistemul de declarare și plată a impozitului pe profit, veniturile din alte activități luate în calcul fiind cele înregistrate până la data de 31 decembrie a anului respectiv, inclusiv. Declararea și plata impozitului specific sunt semestriale, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare. Impozitul specific este prevăzut de Legea 170/2016.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x