Thursday, March 28, 2024

George Soros: cum sa gandesti si sa investesti ca un miliardar

Must Read

George Soros este celebru în lumea întreagă nu numai pentru averea sa (aflându-se pe locul 23 în topul celor mai bogaţi oameni din lume) dar şi pentru modul în care şi-a construit-o.

Născut la Budapesta în 1930, George Soros a reuşit de tânăr să emigreze în Marea Britanie şi apoi în SUA, devenind de-a lungul timpului unul dintre cei mai de succes investitori din istorie.

George Soros a rămas cunoscut prin speculaţia sa privind deprecierea lirei sterline, care i-a adus în 1992 un profit de peste un miliard de dolari şi porecla „Omul care a învins Banca Angliei”.

Iar acum, în perioada tulbure pe care o traversăm, cuvintele lui George Soros sunt de actualitate poate mai mult ca niciodată.

- Advertisement -

Iată 9 idei ale lui George Soros, care ne ajută să înţelegem cum gândeşte şi cum investeste cu adevărat un miliardar:

1. Odată ce realizăm că stă în natura umană să înțelegem greșit lucrurile, ne dăm seama că nu este nicio rușine în a greși, ci doar în a nu reuși să îți corectezi greșelile.

2. Sunt bogat numai pentru că știu când greșesc… Pe scurt, eu am supraviețuit recunoscându-mi greșelile.

3. Obișnuiam să fiu împortiva ideii de antreprenoriat social. Spuneam să lăsăm afacerile să fie afaceri și filantropia să fie filantropie. Să le ținem separate, să nu le amestecăm.

Și asta am și făcut, chiar cu mult succes. Acum îmi dau seama că de fapt trebuie să le amesteci și că sunt destule oportunităţi pentru antreprenoriatul social.

4. Conform opiniei majorității, unul dintre cele mai mari adevăruri este că piața are mereu dreptate. Eu susțin opusul. Eu pornesc de la premiza că piața nu are niciodată dreptate.

Chiar dacă din când în când premiza mea se dovedește a fi greșită, o folosesc ca ipoteză în munca mea. Nu înseamna că trebuie să înoți mereu împotriva curentului și să fii mereu împotriva trendului existent.

Dimpotrivă, în cea mai mare parte a timpului trendul triumfă și numai foarte rar se corectează greșelile. Numai în acele ocazii trebuie să te poziționezi împotriva trendului. Această logică mă face să caut puncte slabe în orice oportunitate de investitie.

Sunt înaintea valului. Sunt mereu cu ochii pe semne care anunță că trendul este pe moarte. În acel moment eu ma rup de turmă și caut o nouă oportunitate de investitie.

Și atunci când mi se pare că trendul a fost dus la extrem, este posibil să încerc să mă poziționez împotriva lui. De cele mai multe ori suntem penalizaţi dacă înotăm împotriva curentului. Numai la punctele de cotitură suntem răsplătiți dacă facem asta.

5. Cu cât o anumită situaţie ajunge mai rea, cu atât este nevoie de mai puțin pentru a o întoarce și cu atât mai mare este revenirea acesteia.

6. Încercăm să prindem trendurile noi cât mai devreme iar în etapele de sfârșit încercăm să prindem schimbarea trendurilor. De aceea, noi încercăm mai degrabă să stabilizăm piața, decât să o destabilizăm. Nu facem asta pentru binele public, este pur și simplu modul nostru de a face bani.

7. Este mult mai dificil să faci schimbări în bine decât este să faci bani. Este mult mai ușor să faci bani pentru că este cea mai ușoară metodă de a măsura succesul. Banii sunt baza succesului.

Dar când vine vorba de consecințe sociale, sunt tot felul de oameni diferiți care se comportă în moduri diferite și este foarte dificil să ai un criteriu corespunzător al succesului.

Atâta vreme cât oamenilor le pasă cu adevărat de oamenii pe care încearcă să îi ajute, ei pot face foarte mult bine.

8. Dacă investitiile sunt distractive, dacă te simți bine, probabil că nu faci niciun ban. Investitiile bune sunt plictisitoare.

9. A lua o decizie de investitie este ca și cum ai formula o ipoteză științifică și ai trimite-o pentru a i se face testul practic. Diferența majoră este că ipoteza care stă la baza unei decizii de investitie are ca scop câștigarea banilor și nu stabilirea unei generalizări universal valabile.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x