Thursday, March 28, 2024

Injumatatire a profitului net la 9 luni pentru THR Marea Neagra, la 2,56 milioane lei

Must Read

În condițiile realizării în primele 3 trimestre a unor venituri apropiate de cele din perioada similară a anului trecut, compania hotelieră THR Marea Neagră din portofoliul SIF Transilvania și-a ameliorat cu 53% profitul net.

După ce la finele primului semestru avea pierderi de 8,40 milioane lei, Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (EFO) – companie care operează 23 de unități hoteliere în stațiunile Eforie Nord, Eforie Sud, Neptun, Venus și Saturn – a trecut pe profit, după consumarea sezonului estival. Câștigul net la 9 luni de 2,56 milioane lei este, însă, cu 53,03% mai mic decât cel de 5,45 milioane lei din perioada similară a anului trecut.

Este o diminuare a profitabilității pe fondul majorării costurilor. Astfel, dacă veniturile totale din exploatare de 35,18 milioane lei au fost numai marginal peste cele de 35,00 milioane lei obținute cu un an în urmă, în același interval de raportare, cheltuielile totale de exploatare s-au majorat cu 13,89%, la 32,62 milioane lei, de la 28,64 milioane lei.

Compania, deținută în proporție de 63,20% de SIF Transilvania (SIF3), avea la data de 30 septembrie active totale de 266,94 milioane lei, în creștere cu 4,43% față de cele de 255,61 milioane lei de la 1 ianuarie. Datoriile totale s-au majorat cu 53,03%, la 34,34 milioane lei, de la 22,44 milioane lei.

- Advertisement -

THR Marea Neagră este listată la Bursa de Valori București unde la ultimul preț de tranzacționare al titlurilor proprii de 0,0904 lei/acțiune, are o capitalizare de piață de 48,28 milioane lei (10,68 milioane lei).

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x