Friday, March 29, 2024

UBB este, oficial, cea mai buna universitate din Romania

Must Read

Universitatea Babeş-Bolyai este, oficial, cea mai bună universitate din România, conform metarankingului publicat de Ministerul Educaţiei. Comunicatul Ministerului precizează faptul că acest clasament a reliefat 20 de universităţi româneşti cu vizibilitate internaţională, toate de stat, din totalul de 92 de astfel de instituţii de stat şi private din România.

Dintre aceste prime 20 de universităţi româneşti, cinci sunt universităţi cu potenţial de excelenţă, vizibile şi cu impact internaţional. Ordinea lor ierarhică este următoarea: Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (scor 13), Universitatea din Bucureşti (scor 10), Universitatea Politehnica din Bucureşti (scor 8), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (scor 7) şi Universitatea de Vest din Timişoara (scor 6); celelalte cincisprezece (15) universităţi sunt grupate în categoria celor vizibile internaţional (cu scoruri, în ordine, între 3 şi 1).

„Aşadar, UBB este prima universitate din ţară, situându-se în Metarankingul Universitar-2016, fiind într-o ligă de prestigiu alături de alte universităţi româneşti! Sper să reuşim şi în viitor să ne menţinem pe podium (prima sau cel puţin între primele trei universităţi ale ţării) şi poate, de ce nu, în unele dintre clasamentele internaţionale să intrăm, în anii care vin, în Top-500. Planul Strategic al UBB (2016-2020) şi Strategia Cercetării (2016-2020) au fost gândite şi cu această funcţie motivaţională. Dar pentru a ne păstra statutul de astăzi şi, mai ales, pentru a face saltul în Top-500 avem însă nevoie şi de buna guvernanţă şi finanţare adecvată, lucruri care depind de guvern/minister, nu de UBB. UBB va fi însă un contributor activ, cu sugestii, la politicile naţionale din domeniul academic”, afirmă prof. univ. dr. Daniel David, prorector responsabil cu cercetarea.

„UBB, cu rădăcini încă din secolul al XVI-lea, fiind definită în Carta proprie ca o universitate comprehensivă de cercetare avansată şi de educaţie, susţine o predare/învăţare eficientă şi de calitate, centrată pe studenţi şi în beneficiul studenţilor şi bazată pe cercetare şi pe transfer tehnologic/cognitiv inovativ către societate, în beneficiul cetăţenilor şi al competitivităţii de ţară. Cu alte cuvinte, cercetarea ştiinţifică şi creaţia originală fac posibilă deopotrivă predarea/învăţarea şi transferul tehnologic/cognitiv, în condiţii eficiente şi de calitate.

- Advertisement -

Plasarea UBB pe primul loc la nivel naţional a fost prevestită în ultimii ani de locurile ocupate de instituţia noastră în clasamentele internaţionale cele mai de prestigiu, în care s-a situat pe poziţii comparabile cu cele deţinute de universităţile din regiune (Cracovia, Varşovia, Budapesta, Bratislava, Ljubljana, Maribor etc.), în ciuda subfinanţării noastre cronice”, arată acad. prof. Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB.

Metarankingul Universitar – 2016 s-a făcut pe baza acelor clasamente internaţionale ale universităţilor care utilizează dominant criterii sau indicatori academici.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x