Luna martie era considerată o lună favorabilă începerii războiului, numele venind de la Marte, zeul roman al războiului. Până în anul 45 î.Hr. anul începea la 1 Martie. Dupa această dată, Iulius Cezar introduce Calendarul iulian și începutul anului este considerat la 1 ianuarie.
La început, mărțișorul era făcut dintr-o monedă de aur la care se atașa o sfoară făcută din două părți răsucite, una roșie și alta albă, care se purta la gât, existând credința că această amuletă aducea noroc și fericire. Fetele purtau mărțișorul până când înfloreau copacii, moment în care legau mărțișorul de trunchiul unui copac iar cu moneda își cumpărau brânză, pentru a avea o față albă și frumoasă tot anul.
De demult, o femeie bătrână care se numea Dochia, avea o fiică vitregă pe care o ura. Intr-o zi de iarnă cumplită, Dochia i-a dat o haină foarte murdară, cerându-i să o spele la râu. Tânăra fată a spălat-o mult timp, dar pe cât o spăla mai tare, pe atât devenea haina mai neagră. Atunci a apărut un bărbat care se numea Mărțișor. Ea i-a povestit ce i s-a întâmplat.
Atunci Mărțișor i-a oferit o floare roșie și albă și a îndemnat-o să mai spele încă o dată veșmântul și apoi să se întoarcă acasă. Când a ajuns fata acasă, pânza era albă ca neaua. Bătrânei Dochia nu i-a venit să își creadă ochilor. Deodată a văzut floarea din părul fetei. Bătrâna a crezut că primăvara a revenit și a plecat cu turma pe munte.
Pe drum vremea era frumoasă, așa că a renunțat la cojoacele pe care le purta. La sfârșit a fost însă prinsă de burniță. Bătrâna a rămas singură pe munte, a venit gerul și oile au fost transformate în pietre. De atunci, roșul și albul simbolizează lupta între bine și rau, între iarnă și primăvară.